Vreme de 7 ani în care au împărtăşit mulţime de amintiri frumoase, acest animal dulce şi nobil a fost nedespărţit de cel mai bun prieten uman. Aşa că de ce nu ar face asta şi la mormântul iubitului său Leonardo? Câinele era neliniştit şi foarte trist.
Mâhnit şi pierdut în umbra incertitudinii de a nu şti ce s-a întâmplat, căţeluşul a plecat să hoinărească pe un drum necunoscut. Totul în viaţa câinelui era incert şi inima îi era frântă.
Într-o dimineaţă senină, în timpul unei vizite la cimitir, familia decedatului a găsit câinele stând nemişcat lângă mormânt. Pe unde a rătăcit până când şi-a luat ultimul rămas bun de la prietenul său este încă o enigmă.
Adevărul este că acest minunat prieten şi tovarăş credincios, chiar şi dincolo de moarte, nu a uitat niciodată locul unde odihneşte în pace bunul său prieten.
A mers mai bine de 2 kilometri doar pentru a ajunge acolo.
Căţeluşul a reuşit să-şi ia rămas bun de la dragul său proprietar, arătându-ne încă o dată ce este dragostea adevărată. O scenă care dezvăluie legătura de prietenie dintre o persoană şi animalul de companie mult iubit.
Leonardo era cel mai bun prieten al lui.
Povestea a fost preluată de mai multe publicaţii din întreaga lume. De fapt, este o poveste plină de dragoste şi angajament pe care merită să o preţuim, deoarece ne aminteşte că loialitatea este o valoare greu de găsit.
„În Italia, un câine ne învaţă că angajamentul şi grija faţă de stăpânul său depăşesc moartea însăşi”, a relatat jurnalista Sara Sechi, prin intermediul unei publicaţii locale.
A fost un eveniment foarte dureros pentru acest blănos blând şi iubitor. Viaţa lui alături de Leonardo a fost pur şi simplu spectaculoasă. Fulmine a devenit un adevărat „burete”, absorbind starea proprietarului său.
Nu era loc în oraşul lor unde să nu meargă împreună. Fără Fulmine, Leonardo nu exista. Acum, fără Leonardo, tristeţea a început să-l acapareze pe micuţul câine. Bietul animal a simţit că se prăbuşeşte într-un abis de dezolare.
Şi totul a început când, din păcate, Leonardo s-a îmbolnăvit brusc. A început să sufere de o boală care l-a făcut să nu poată lupta ca un om curajos. Bărbatul nu a înregistrat progrese nici la spital.
S-a îmbolnăvit şi, din păcate, nu şi-a mai putut reveni.
Ori de câte ori vedea sosind vechea maşină a lui Leonardo, câinele ieşea să-l întâmpine. Poate că, în aureola lui de inocenţă, Fulmine spera într-o posibilă revedere cu fostul său prieten.
Poate că se aştepta să-l vadă zâmbind din nou.
Mâhnirea l-a cuprins pe câine şi strălucirea din ochi i-a dispărut când a înţeles că Leonardo nu-l va mai îmbrăţişa niciodată. În cele din urmă s-a resemnat că nu se va mai întoarce niciodată. Dacă ar fi fost o modalitate ca cineva să-i explice, dar evident că acest lucru era imposibil.
„De fiecare dată când maşina ajungea acasă, Fulmine alerga să vadă dacă era Leonardo, precum şi dacă sună la sonerie. Să-l vedem în acea stare a fost o mare durere pentru toţi cei din familie”, a mărturisit fiica decedatului.
Din acea zi fatală, câinele parcurge zilnic cei trei kilometri lungi până la cimitir. Ajunge şi se ghemuieşte tandru lângă locul unde odihnesc rămăşiţele fostului său stăpân.
De îndată ce întunericul nopţii coboară peste micul orăşel italian, incredibilul căţeluş părăseşte mormântul şi îşi începe drumul înapoi spre casă. Este evident că încă nu a reuşit să şteargă durerea pe care o simte în suflet şi în fiinţă, departe de iubitul său Leonardo.
Cu toţii am experimentat durerea şi ştim că este nevoie de o perioadă nedeterminată de timp pentru a trece peste ea. Cu toate acestea, protagonistul acestei poveşti este unic. Este cel mai bun exemplu că dragostea adevărată nu se termină, nici măcar după ce o viaţă a apus.
Ţi-a plăcut acest articol?
