Câteva săptămâni mai târziu, biata Moet a fost transferată într-un magazin de animale de companie unde situaţia ei s-a înrăutăţit; a fost ţinută într-o cuşcă mică unde totul era insalubru şi murdar.
Acest lucru a fost teribil pentru o pisică atât de tânără.
Magazinul de animale de companie unde ajunsese Moet nu avea suficientă mâncare şi apă.
Moet a început să aibă toate simptomele gripei feline, dar nimeni nu părea dispus să o ajute.
Din fericire, salvatorii de la „Omani Paws” au intervenit şi au dus-o imediat la o clinică unde a primit îngrijiri veterinare de urgenţă. Tot acolo au constatat că starea ei de sănătate era foarte gravă.
Gripa felină afectează căile respiratorii şi ochii pisicilor. Dacă nu primesc tratament corespunzător, animalul poate orbi sau poate ajunge să aibă consecinţe fatale.
Lezarea ochilor lui Moet a fost ireversibilă şi singura modalitate de a o salva a fost să-i fie îndepărtaţi complet, micuţa rămânând oarbă, dar cu şanse să trăiască şi să cunoască dragostea unei familii.
La doar câteva săptămâni după operaţie, Moet a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină mamă adoptivă.
Moet a fost adoptată împreună cu alţi doi pisoi care aveau să-i devină fraţi.
Emily Shotter s-a îndrăgostit pe loc de ghemul de blană şi nu s-a gândit de două ori să o primească pe Moet în casa ei. Emily era dispusă să-i acorde toată îngrijirea de care avea nevoie pisica oarbă.
Acum, nu numai că este sănătoasă şi în siguranţă, dar a devenit şi o celebritate pe reţelele de socializare.
„Urăşte să se plictisească şi nu ezită să miaune cât poate de tare pentru a atrage atenţia”, spune Emily în glumă.
Emily a început să distribuie imagini cu Moet şi în câteva luni a adunat mii de urmăritori.
Femeia a decis să profite de ocazie pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la numeroasele probleme cu care se confruntă animalele de pe străzile din Oman.
Susţinuţi de cei peste 70.000 de adepţi ai lui Moet, Emily şi Fundaţia „Omani Paws” cer guvernului omanez să elaboreze o lege pentru protecţia animalelor în ţară.
În prezent, în Oman nu există o lege care să apere pisicile şi câinii, aşa că toată tragedia pe care a suferit-o biata Moet încă nu poate fi pedepsită din punct de vedere legal.
„Există nişte legi, dar numai pentru animalele de fermă şi nu pentru animalele domestice. Eforturile nu se vor opri aici şi grupul va continua să ajute animalele.”
Cu ajutorul oamenilor care o iubesc, Moet a reuşit „să scrie” o carte prin care să-i înveţe pe oameni cum să-şi trateze animalele de companie. De asemenea, în fiecare an tipăreşte un nou calendar cu cele mai frumoase fotografii ale sale.
Toate veniturile din vânzări sunt donate direct fundaţiei.
Moet este o ambasadoare minunată care a reuşit să strângă fonduri care merg direct către fundaţia care i-a salvat viaţa.
Orice felină cu nevoi speciale, cum este Moet, are şanse foarte mici să fie adoptată. În ciuda tuturor greutăţilor, această frumoasă persană blănoasă este dovada vie a faptului că merită să încerci să adopţi chiar şi animale cu probleme. Poate că au nevoie de ceva ajutor suplimentar, dar au o dragoste triplă de oferit.
Cu doar puţin ajutor, orice animal cu nevoi speciale poate avea o viaţă împlinită. Oare câţi dintre voi şi-ar deschide inima in fata unei pisici precum Moet?
Ţi-a plăcut acest articol?