Când Esteban era mic, familia lui a trebuit să înfrunte mai multe dificultăţi: părinţii lui s-au despărţit şi a trebuit să se mute cu mama şi fratele său la Buenos Aires. Femeia, pe nume Esther, şi copiii ei s-au stabilit într-o casă pe care bunica băiatului o cumpărase în rate. Era un spaţiu foarte mic, fără podea, cu acoperiş din tablă, fără baie, bucătărie sau încălzire. Pe scurt, acel spaţiu nu prea avea aspectul unui cămin, dar era singurul loc în care familia se putea muta.
După moartea tragică a bunicii lui Esteban, Ester a reuşit să-şi găsească de lucru, iar situaţia părea să se îmbunătăţească. La doar 9 ani, Esteban şi-a găsit un prim loc de muncă şi a început să meargă la şcoală. Singurul refugiu pentru băiatul nevoit să trăiască în acele condiţii grele a fost lectura. După ce şi-a format un vocabular şi a ascultat melodii din înregistrările vecinilor, la vârsta adolescenţei Esteban învăţase deja engleza. La 16 ani, băiatul a început să lucreze la o companie germană de automatizări industriale, continuând mereu studiile. În 1987 a absolvit liceul cu specializarea în literatură şi datorită meseriilor sale continue şi diferite Esteban a început să călătorească. A mers în Israel, unde a învăţat ebraica şi s-a înscris la Universitatea din Ierusalim pentru a studia Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice.
În timpul unei călătorii în Marea Britanie, Esteban a început să viseze să studieze la Universitatea din Oxford, aşa că a aplicat la cele mai bune universităţi şi a primit un răspuns pozitiv de la Oxford, Cambridge, Johns Hopkins şi Stanford. Dar, pentru a putea urma cursurile unei universităţi, avea nevoie de bani. Din acest motiv a plecat la Tokyo şi acolo a început să lucreze şi să economisească. După un timp, a obţinut o bursă iniţial pentru Cambridge şi apoi pentru universitatea visurilor sale: Oxford.
Esteban şi-a îndeplinit tot ce îşi propusese: a absolvit Oxford, a studiat la Universitatea din Salamanca din Spania şi a fost profesor la Universitatea Cambridge, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să călătorească. A vizitat 80 de ţări, vorbeşte spaniolă, engleză, franceză, italiană, portugheză, germană, ebraică şi arabă.
Astăzi este profesor la Oxford şi director de programe speciale şi spune că cea mai gravă boală este lenea: cu efort şi muncă asiduă, orice se poate realiza. El se consideră un om bogat şi spune că aşa a fost şi în copilărie, pentru că bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se mulţumeşte cu cel mai puţin. Iar Esteban spune că are nevoie de foarte puţin pentru a fi fericit.
Ţi-a plăcut acest articol?
