Scott Poore a decis că trebuie să facă ceva pentru a-l ajuta pe acel câine nefericit, așa că s-a mutat literalmente la adăpost pentru a-i ține companie. Bărbatul este fondatorul unei mărci de îmbrăcăminte care susține și protejează câinii și, impresionat de povestea lui Queen, nu a putut rămâne indiferent. De fapt, Queen nu a avut o viață ușoară: locuia pe stradă și a fost găsită într-un depozit de deșeuri din Kansas City, Missouri.
Când Queen a fost salvată şi dusă la adăpost, toată lumea era convinsă că îşi va găsi o nouă familie în cel mai scurt timp, dar nu s-a întâmplat aşa. „Mi-au povestit toate modurile prin care au încercat să-i găsească o familie lui Queen, dar niciunul dintre ele nu a funcţionat”, a spus Scott. Din acest motiv, omul s-a gândit să facă ceva care să atragă mai mult atenţia oamenilor asupra adorabilei Queen. Salvatorii adăpostului au acceptat imediat propunerea lui Scott şi i-au permis să locuiască în adăpost câteva zile alături de câine.
Zis şi făcut: Scott s-a mobilizat şi a adus un pat pentru câini, un birou, un scaun pliant şi o plantă. Bărbatul a rămas cu Queen timp de opt zile, întorcându-se acasă doar pentru un duş şi pentru a-şi verifica e-mailurile de la serviciu.
Deşi adăpostul este un loc plăcut în comparaţie cu străzile, nu este 100% potrivit pentru un câine. Un animal merită mai mult decât un adăpost – atunci când luminile se sting şi voluntarii pleacă, întotdeauna există câini care latră, provocând reacţia altor patrupezi care încep la rândul lor să facă un zgomot insuportabil. Pe scurt, pentru animale nu este deloc odihnitor. De fapt, Scott crede că un câine poate dormi liniştit doar atunci când îşi găseşte o casă şi o familie.
Din fericire, toate eforturile lui Scott nu au fost în zadar şi într-o săptămână căţeluşa şi-a găsit pe cineva dispus să o adopte. „Acum o săptămână, foarte puţini oameni ştiau de existenţa lui Queen, iar acum toţi s-au îndrăgostit de ea. Sunt mândru că am jucat un rol în găsirea căminului său permanent”.
Scott era foarte mulţumit, dar în acelaşi timp abia aştepta să se întoarcă în confortul casei sale. „Nu aş putea să fac aşa ceva în fiecare săptămână. Totuşi, dacă ar fi situaţia potrivită şi animalul potrivit, aş repeta experienţa fără să stau pe gânduri”.
Un om cu o inimă de aur care a reuşit, în felul său, să facă atât de mult pentru o altă fiinţă vie.
Ţi-a plăcut acest articol?