LiveBiz
Abandonat şi înlănţuit în zăpadă, câinele explodează de bucurie când în sfârşit este salvat

Abandonat şi înlănţuit în zăpadă, câinele explodează de bucurie când în sfârşit este salvat

LiveBiz » Animale » Abandonat şi înlănţuit în zăpadă, câinele explodează de bucurie când în sfârşit este salvat

Cu siguranţă există oameni care nu au nicio sensibilitate faţă de animale. Acesta este şi cazul unei familii din Illinois care şi-a lăsat câinele în curtea fostei case, legat şi abandonat sub cerul liber, până când cineva a intervenit şi i-a salvat viaţa.

Roscoe este un câine foarte drăguţ şi jucăuş care a trăit cu familia sa în sudul statului Illinois, SUA.

Din motive necunoscute, familia sa se mutase, iar el rămăsese singur în curtea casei. I-au lăsat o cutie cu nişte paie pentru a se încălzi.

Rudele foştilor stăpâni veneau o dată pe săptămână să-i aducă hrană şi apă, dar după un timp au încetat să mai facă acest lucru.

Poate că, în mintea lui de animal, a crezut că în cele din urmă stăpânii vor veni şi îl vor lua cu ei, dar au trecut zile şi săptămâni şi acest lucru nu s-a întâmplat. Roscoe a încercat să fie puternic şi să rămână aşa în ciuda dificultăţilor, dar zăpadă abundentă nu îi uşura deloc situaţia.

Din fericire, o persoană preocupată de ceea ce s-ar putea întâmpla cu bietul câine, a informat „County Animal Refuge” despre ceea ce se întâmplă.

Iată momentul nepreţuit când Roscoe se simte iubit şi în siguranţă atunci când este salvat.

Condiţiile meteorologice extreme i-au forţat pe voluntari să acţioneze rapid. Viaţa animalului era în pericol, iar Vanessa Skavlem şi Michelle Shoot ştiau prea bine acest lucru.

„Ne-au sunat pentru că ninsese cu o noapte înainte şi în sudul Illinois era multă zăpadă şi foarte frig”, povesteşte Vanessa Skavlem.

Căţeluşul tremura de frig, iar riscul de hipotermie era major, mai ales din cauză că patrupedul era foarte slăbit.

Câinii sunt animale foarte inteligente, iar când le-a văzut pe cele două femei sosind, nu şi-a putut reţine bucuria că va fi salvat.

„A fost atât de fericit să ne vadă încât a sărit în sus de bucurie”, îşi aminteşte Skavlem.

Salvatoarele l-au acoperit pe Roscoe cu o pătură caldă şi l-au luat cu ele.

Datorită bucuriei pe care o simţea, câinele putea fi auzit gemând din când în când.

L-au hrănit cu biscuiţi şi mâncare din prânzurile lor, iar Roscoe a devorat totul cu bucurie. Odată sătul, s-a odihnit cu un zâmbet desenat pe chipul său frumos, în braţele lui Michelle Shoot. Ce animal drăguţ!

Au profitat de moment pentru a-i face câteva fotografii şi a le încărca pe contul de Facebook al adăpostului.

„Aşa arată fericirea atunci când salvaţi un căţeluş care trăia legat de un lanţ în zăpadă îngheţată”, suna titlul postării.

După salvare, viaţa lui Roscoe s-a schimbat complet. Nu mai suferă de frig, este fericit şi primeşte multă dragoste şi afecţiune. Intră în birouri vesel să-şi vadă persoanele care l-au salvat şi se repede către ele exprimându-şi dragostea şi recunoştinţa.

Încă emite gemetele obişnuite când este bucuros, la fel ca în ziua în care a fost salvat. Personalul adăpostului este ferm convins că în momentul în care va fi pregătit pentru adopţie, doar văzându-l, cineva se va îndrăgosti de el. Nu va rezista mult în adăpost! În curând, cineva îl va duce acasă, unde va avea familia pe care o merită.

Ţi-a plăcut acest articol?