Câinii trăiesc în oraşul Stephens, Virginia, Statele Unite.
Un suflet caritabil i-a găsit şi a decis să-i ajute, dar nu a avut suficient spaţiu pentru a le oferi viaţa pe care o meritau. Au trăit câteva săptămâni într-un hambar şi au fost apoi transferaţi la adăpostul grupului de salvare Sheandoh Shepherd.
În ciuda atâtor schimbări, câinii nu-şi doreau decât să rămână împreună.
Cei doi patrupezi au fost găsiţi pe vremea când aveau doar trei luni.
Încă de la început salvatorii au înţeles că prietenia care i-a unit este una cu totul specială. Laurie are blana maro şi este puţin mai mic decât Gus, iar când a ajuns în adăpost era foarte speriat şi descurajat. Gus şi-a urmat instinctul de protecţie şi a stat în spatele prietenului său oferindu-i o îmbrăţişare plină de afecţiune.
„Aceasta este o adevărată poveste de dragoste. Ei au mare nevoie unul de celălalt.”
Fotografiile înduioşătoare arată legătura uimitoare dintre aceşti căţeluşi. Următorul pas a fost să le găsească un cămin permanent, dar după atâtea dificultăţi prin care au trecut împreună, pur şi simplu nu exista nicio modalitate de a-i separa.
„Tot ceea ce contează pentru ei pe lume este să poată rămâne împreună”.
De obicei, pentru orice familie este mai simplu să decidă adopţia unui singur câine, dar Fundaţia era hotărâtă să facă tot posibilul ca Laurie şi Gus să rămână împreună. Aceştia trebuiau adoptaţi de o familie care era dispusă să-i primească cu braţele deschise pe amândoi.
„Trebuie să rămână uniţi. Sunt foarte cuminţi, dar trebuie să socializeze.„
Imaginile cu cei doi patrupezi au devenit rapid virale. Oameni din întreaga lume au fost impresionaţi de toată dragostea care se vede în fotografii. Mii de familii şi-au arătat interesul pentru a adopta frumoasă pereche de câini. Iar acum şi-au început noua viaţă într-o casă în care nu va lipsi nimic.
„Sunt adorabili. Merită tot ce este mai bun pe lume”.
Laurie şi Gus şi-au petrecut primele luni din viaţă încercând să supravieţuiască. Din fericire, acele zile sunt de mult apuse, iar acum pot să crească liniştiţi împreună într-o atmosferă plină de dragoste.
Acesta este un alt exemplu care ne demonstrează cât de afectuoşi şi speciali sunt prietenii noştri cu patru picioare. Distribuiţi această frumoasă poveste pentru a celebra noua viaţă a lui Laurie şi Gus.
Ţi-a plăcut acest articol?