Ofiţerul de poliţie Brian Zach din Kingman, Arizona, nu a putut rămâne indiferent în cazul adopţiei unei fetiţe de patru ani pe nume Kaila, pe care a cunoscut-o în 2018 când a fost chemat să intervină în casa în care locuia; Din nefericire, Kaila a fost abuzată fizic de cei care o îngrijeau, din acest motiv, înainte de a o ridica şi de a o duce la spital, Brian a stat lângă ea şi a încercat să se împrietenească cu aceasta: „Am colorat, am luat o gustare… mă ţinea de mână şi era un copil foarte tandru. Odată ce au sosit cei de la asistenţa socială, au luat-o şi au dus-o la spital.”
Când Brian a ajuns acasă la soţia sa şi la cei doi copii, a ştiut că trebuie să facă tot posibilul să ia fetiţa abuzată în plasament; doreau să o găzduiască în casa lor şi să o crească exact ca pe oricare copil al lor. De fapt, când serviciile de asistenţă socială nu au reuşit să găsească o familie dispusă să accepte luarea în plasament imediat a micuţei Kaila, poliţistul şi soţia sa, Cierra, au intervenit, primind-o la ei acasă şi fiind decişi să facă tot ce le va sta în puteri pentru a o putea adopta.
După 30 de luni de asistenţă maternală în casa familiei Zach, micuţa Kaila a fost adoptată oficial. Mărinimosul ofiţer de poliţie a spus: „Am trăit fiecare săptămână fără să ştim dacă se va întoarce la părinţii ei biologici sau cât timp mai putem să o păstrăm. Scopul nostru a fost să o iubim şi să o îngrijim pe această fetiţă oricât era necesar”.
Şi aşa a fost: acum micuţa Kaila a decis să-i numească „mamă” şi „tată” pe Brian şi Cierra, în timp ce abuzurile familiei anterioare au rămas doar o tristă amintire a trecutului.
Este o bucurie imensă să ştim că în cele din urmă, această fetiţă şi-a găsit o familie care o iubeşte cu adevărat.
Ţi-a plăcut acest articol?