Nu întâlneşti în fiecare zi un angajat ca Mbele, un om care câştigă 75 de dolari pe săptămână şi care nu are nicio reţinere în a cheltui 7 dolari pentru un străin în dificultate. „Când mai treci pe aici mi-i poţi returna”, a liniştit-o Mbele, deoarece tânăra nu dorea ca bărbatul să plătească pentru benzină sau să-i spele geamurile, având în vedere faptul că nici măcar nu avea mărunţiş la ea.
Mbele, însă, nu a vrut să audă nicio scuză, pentru că văzuse indicatorul de carburant pe roşu şi nu-i putea permite tinerei să se pună într-o situaţie periculoasă pe autostradă. Iniţial, Monet a crezut că generozitatea bărbatului este de fapt legată de vreo promoţie din partea companiei Shell şi a crezut că Mbele îi oferea unul dintre aceste servicii ca şi cost suplimentar la o alimentare obişnuită.
Gestul lui Mbele a fost apreciat atât de femeie, care i-a rambursat câteva zile mai târziu banii pe benzină şi o cutie de bomboane de ciocolată, cât şi de către angajatorii săi, care i-au promis că vor dona o sumă de 35.000 USD către o organizaţie caritabilă la alegere. Dar surprizele pentru Mbele nu s-au terminat aici: în cinstea lui a fost organizată o strângere de fonduri, care s-a încheiat cuun total de 29.000 USD – echivalentul salariului său pe 8 ani! Mbele este foarte recunoscător oricui i-a oferit sprijin, iar banii nu vor fi cheltuiţi la întâmplare, întrucât trebuie să aibă grijă de doi copii şi de fratele şi mama sa alături de care locuieşte sub acelaşi acoperiş.
Este cu adevărat uimitor că dintr-un mic gest de bunătate se pot naşte altele mult mai mari, dar practic tocmai din acest motiv este necesar să ne angajăm în gesturi dezinteresate: binele generează întotdeauna şi mai mult bine!
Ţi-a plăcut acest articol?