Bărbatul lasă totul şi aleargă către vecina în etate care plângea şi repeta cu voce tremurândă „Am rămas fără el”

Acest bărbat este Aldon O’neill Ward III, un om pe care oricine şi l-ar dori ca vecin. Şi există un motiv bine întemeiat pentru care domnul Aldon a devenit atât de popular.

De cele mai multe ori, Aldon pune un zâmbet pe feţele oamenilor atunci când trec pe lângă curtea sa, dar într-una din zile, când a observat o vecină în vârstă cu lacrimi în ochi, a ştiut în adâncul sufletului că nu este loc de glume sau zâmbete.

Nici măcar nu ştia numele femeii, dar asta nu l-a împiedicat să se grăbească până în stradă şi să-i ofere o mare îmbrăţişare.

Tocmai acest gest îl aşază în topul celor mai buni vecini din toate timpurile!

Aldon a împărtăşit pe pagina sa de Facebook povestea întâlnirii, care dealtfel a fost surprinsă şi de una dintre camerele de supraveghere ale casei sale.

Totul a început în anul 2011…

„Prin 2011 am văzut doi oameni mai în vârstă care ieşeau la plimbare prin cartier în fiecare dimineaţă şi seară. Asortaţi cu îmbrăcăminte de vreme rea, purtând în picioare încălţăminte sport şi fiecare ţinând câte un baston în mână.”

„În fiecare zi, cuplul îl saluta pe Aldon şi apoi se oprea câteva clipe pentru a vorbi cu câinii bărbatului. Indiferent că ploua sau era soare, buna dispoziţie li se putea citi mereu pe chipuri.”

„Spuneau mereu ce zi frumoasă este chiar dacă cei doi se plimbau prin ploaie fără umbrelă. Nu le-am aflat niciodată numele, dar cu toţii ştiam unde locuiesc.”

Această scenă s-a repetat ani la rând, cuplul oprindu-se ocazional pentru o scurtă discuţie.

Dar, de curând, povestea a luat turnură copleşitoare…

„Stropeam gazonul cu apă proaspătă. Griswold, pudelul meu uriaş, era în apropiere protejându-mă vigilent de musculiţe şi de veveriţele ce îşi fac ocazional apariţia. La un moment dat am observat o persoană purtând o jachetă ce cobora încet pe stradă. Singură, femeia s-a apropiat. I-am făcut cu mâna, ea mi-a făcut cu mâna. Apoi am întrebat-o pe un ton glumeţ, ‘unde vă este jumătatea?’”

Femeia, al cărei nume Aldon încă nu îl ştia, a încetinit şi a început să clatine din cap – genul de reacţie pe care oamenii o au atunci când veştile nu sunt bune.

„S-a uitat spre mine şi cu o voce tremurândă mi-a spus ‘Am rămas fără el’. Aceste vorbe mi-au sfâşiat inima în mii de bucăţi”

Aldon a acţionat din instinct şi s-a repezit în stradă, cu un nod în gât.

„’Doamnă?’, Am spus eu, în timp ce mă apropiam de ea. S-a întors şi cu lacrimi care curgeau din spatele ochelarilor nu a rostit niciun cuvânt, apoi ne-am îmbrăţişat. O îmbrăţişare din toată inima. De parcă ar fi fost mama sau bunica mea.”

Femeia a fost imediat consolată de îmbrăţişare şi a răbufnit la pieptul lui Aldon.

„Încerc doar să fac lucrurile cu care eram obişnuiţi, astfel îl simt că este în preajmă… Am nevoie de asta.”

Uneori, tot ce îţi trebuie este o îmbrăţişare din inimă chiar şi de la un străin care să-ţi facă ziua mai uşoară.

Şi alteori trebuie să ne reamintim de toate gesturile de bunătate care încă există şi vor exista întotdeauna, atât timp cât vom avea un om asemenea lui Aldon lângă noi.

V-a emoţionat această poveste?

Distribuiţi această întâmplare impresionantă cu prietenii şi familia.