Pentru Surachet părea o zi ca oricare alta, până în momentul în care a auzit nişte zgomote înfundate, ce păreau plânsetele unor căţeluşi care strigă după ajutor, dar bărbatul nu înţelegea de unde vin; în cele din urmă, s-a apropiat de o fântână şi a constatat că acela este locul de unde proveneau acele sunete sfâşietoare.
Cu mult curaj a coborât în fântâna parţial secată şi… a scos de acolo 5 căţeluşi, toţi acoperiţi cu noroi!
Surachet nu ştia cine ar fi putut face aşa ceva, dar nu s-a gândit de două ori şi i-a luat acasă pe cei 5 căţeluşi, unde întreaga familie s-a străduit să ajute bietele animale abandonate. Le-au oferit celor 5 pui apă, mâncare şi i-au spălat bine, îndepărtând tot noroiul impregnat în blană…
Deşi persoana vinovată pentru această răutate gratuită nu a fost încă identificată, familia lui Surachet Klaewkla a decis în cele din urmă să-i adopte pe toţi cinci micuţi; puii vor avea în sfârşit un cămin călduros şi un loc unde să se simtă protejaţi de o familie iubitoare.
Sincere mulţumiri lui Surachet pentru gestul său minunat, pentru inima sa uriaşă, dar mai ales pentru că le-a oferit o nouă viaţă acestor 5 îngeri cu patru picioare!
Ţi-a plăcut acest articol?