În timpul priveghiului organizat de „Funeraria Santa Rosa”, Bumer a rămas aproape – aşa cum făcuse toată viaţa lui.
„Am putut vedea loialitatea şi afecţiunea care existau între Chamba şi câinele ei”, a spus purtătorul de cuvânt al casei funerare. „A fost mereu acolo lângă proprietara sa”.
La finalul ceremoniei, s-a format o procesiune pentru a urma sicriul lui Chamba până la cimitir. Bumer, desigur, a insistat să meargă şi el.
Puteţi vedea mai multe în videoclipul de mai jos:
Publicată de Funeraria y Sala de Velaciones ” Santa Rosa” pe Luni, 23 august 2021
„A dat roată cortegiului funerar înainte de a sări în maşina care purta sicriul, de parcă ar fi dorit să spună:’ Vreau să merg să-mi iau rămas bun de la mama mea”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt. „Un exemplu extraordinar de loialitate”.
Bumer era trist şi deprimat – dar în acel moment, dragostea lui imensă pentru Chamba a devenit clară pentru toţi.
Poate că Chamba a plecat dintre noi, dar loialitatea lui Bumer continuă. Sperăm că, odată cu trecerea timpului, inima lui frântă va începe să se vindece – dar acesta este un proces pe care nu va trebui să-l înfrunte singur.
Potrivit casei funerare, căţeluşul a fost văzut pentru ultima oară în compania familiei lui Chamba, reunită în memoria persoanei pe care patrupedul a iubit-o atât de mult.
Ţi-a plăcut acest articol?