Un ofiţer de la Controlul Animalelor l-a adus pe Duncan la adăpost pe 14 septembrie.
Patrupedul are o mulţime de cicatrici vechi, precum şi câteva răni noi – şi, desigur, nimeni nu poate explica cu exactitate cum de le-a căpătat. Probabil abuzurile din trecut coroborate cu participarea sa la luptele de câini
Duncan tocmai sosise la adăpost când Sarah Rosenberg îşi începuse programul de lucru în acea zi – era o zi destinată în mare parte curăţeniei, pregătind adăpostul pentru animalele ce urmau să sosească.
Cunoscând slăbiciunea lui Sarah pentru câini, un coleg a dus-o să-l întâlnească pe Duncan.
Sarah a fost profund impresionată. Duncan părea să simtă şi el bunătatea acestei femei. Imediat ce canisa lui a fost deschisă, patrupedul şi-a pus capul rănit pe umărul lui Sarah „pentru a putea fi legănat ca un bebeluş” – povesteşte femeia.
„L-am ţinut mult timp în braţe, iar el mă ţinea şi mai strâns”, spune Sarah. „Mi-am putut da seama că nu se aştepta la nimic, dar a acceptat totul cu bucurie, având o reacţie de-a dreptul adorabilă”.
Această dulceaţă pare să nu aibă sfârşit. Lui Duncan îi place să stea la soare în aer liber şi iubeşte toţi oamenii pe care îi întâlneşte.
„Când câinii care au fost abuzaţi sau neglijaţi intră în adăposturi, uneori nu supravieţuiesc din cauza rănilor, înfometării sau bolilor” – a declarat Karen Hirsch, purtătorul de cuvânt al „LifeLine Animal Project”. „Ori de câte ori putem arăta unui câine abuzat cum este să fie în siguranţă şi iubit, este un moment plin de satisfacţii care ne face să credem că toate eforturile noastre chiar au meritat.”
Duncan este acum pregătit să fie dat spre adopţie, iar salvatorii săi ştiu că va face o familie foarte fericită.
„Acest suflet dulce are atât de multă dragoste de împărtăşit.” – spune Sarah. „Oamenii care îţi oferă o casă pentru totdeauna sunt dispuşi să te iubească restul vieţii.”
Ţi-a plăcut acest articol?