Câinele a fost lesne de reperat pe şinele de tren, dar asta nu le-a făcut sarcina mai uşoară celor două salvatoare. „Am mers destul de mult pe şine, în timp ce adrenalina era la maxim”, povesteşte Nina. „Ştiam că trenul va sosi în curând, pentru că trenurile pe aici circulă din 15 în 15 minute.”
Deşi era clar că Nina îşi punea viaţa în pericol, atunci când a privit câinele în ochi, a ştiut că nu poate renunţa.
Prietena Ninei îl adusese cu ea pe câinele Teddy, iar prezenţa unui alt patruped părea să-l facă pe animalul fără stăpân să se simtă ceva mai confortabil.
Cele două femei erau încă pe şine când trenul şi-a făcut simţită prezenţa. Din fericire, au reuşit să dezlege câinele şi să se îndepărteze la timp. „La câteva secunde după ce am reuşit să eliberăm câinele, a şi sosit trenul, iar adrenalina noastră a fost atât de mare, încât nici măcar nu am auzit sirena”, a spus Nina.
Clipele de după, ştiind că toată lumea era în siguranţă, au fost copleşitoare, iar Nina nu s-a putut abţine să nu plângă. „A fost un moment extrem de emoţionant”, a spus femeia.
Câinele fără stăpân, care rămăsese captiv pe şinele de tren, a reuşit să fie salvat, ceea ce a făcut ca o mare tragedie să fie evitată. Acum patrupedul este pe mâini bune şi în afara oricărui pericol.
Ţi-a plăcut acest articol?