Un exemplu de necontestat al faptului că prietenii cu patru picioare îşi doresc întotdeauna să fie prezenţi în viaţa stăpânilor lor este marele gest de dragoste pe care câinele Fugui l-a făcut în ziua nunţii proprietarei sale. Acest prieten blănos locuieşte în China alături de Fu Xi, stăpâna sa.
Iată-l pe Fugui parcurgând 9 km pentru a-şi vedea stăpâna căsătorindu-se.
Când Fugui a simţit că în viaţa stăpânei sale este pe cale să se întâmple ceva minunat, patrupedul iubitor şi loial nu a vrut să stea nicio clipă departe de ea.
Se pare că familia miresei nu i-a luat în considerare prezenţa la ceremonie, dar asta a contat prea puţin pentru animalul care a parcurs mai bine de 9 kilometri pentru a fi alături de mama sa umană în acel moment special. Este evident că nimeni şi nimic nu i-ar putea separa.
De peste doi ani acest câine este prietenul şi însoţitorul necondiţionat al doamnei Fu Xi şi tânăra a planificat să-l ia cu ea, dar din motive necunoscute familia a refuzat.
Unii oameni nu înţeleg legăturile minunate care se stabilesc între stăpân şi animalul său de companie, dar din moment ce lui Fugui nu îi pasă prea mult de acest lucru, a decis să acţioneze pe cont propriu. A parcurs kilometri întregi în stânga sau dreapta coloanei de maşini doar pentru a fi alături de stăpâna sa.
Indiferent de modul în care s-ar fi purtat familia miresei cu el, câinele a străbătut cei 9 km pentru a urmări nunta stăpânei sale, iar gestul său poate fi considerat drept cea mai frumoasă dovadă de dragoste. Mulţi oameni au fost impresionaţi atât de poveste, cât şi de videoclipul ce a devenit în scurt timp viral pe internet.