LiveBiz
Câinele salvat dintr-o arenă de lupte îşi poartă acum pătura lui norocoasă peste tot

Câinele salvat dintr-o arenă de lupte îşi poartă acum pătura lui norocoasă peste tot

LiveBiz » Animale » Câinele salvat dintr-o arenă de lupte îşi poartă acum pătura lui norocoasă peste tot

Bubby, PitBull-ul, era doar un biet pui când a fost folosit drept momeală în arena de lupte între câini. Când a fost salvat, era traumatizat atât fizic, cât şi emoţional. Voluntarilor nu le-a venit să creadă când i-au văzut corpul slăbit, străpuns şi infectat peste tot. Rănile sale nu erau uşor de vindecat, iar toţi aceşti factori l-au plasat în cele din urmă pe lista exemplarelor ce trebuie sacrificate.

Bubby a fost salvat de la eutanasie în ultimul moment, dar problemele sale erau departe de a fi încheiate. El şi-a petrecut următoarele 2 luni închis într-un garaj ca o piesă de mobilier fără valoare. În cele din urmă, o femeie a auzit de situaţia lui şi l-a adoptat fără să se gândească o clipă. Bubby era deprimat şi confuz în timp ce stătea în maşină salvatoarei sale. Nu avea nicio idee că viaţa lui era pe cale să se schimbe complet.

Bubby a fost surprins să primească dragoste şi afecţiune pentru prima dată în viaţa lui. Femeia i-a oferit suficient spaţiu pentru a-şi depăşi timiditatea şi temerile în ritmul lui. De-a lungul lunilor, el a impresionat pe toată lumea, recuperându-se incredibil. Era în mod special ataşat de femeia care l-a salvat, ceea ce a ajuns să se manifeste ca anxietate de separare (lucru lesne de înţeles având în vedere prin ce a trecut).

Proprietara lui Bubby a decis să-l obişnuiască să stea într-o cuşcă pentru a-i oferi un sentiment de securitate şi stabilitate atunci când ea nu era în preajmă. În timpul acestui antrenament în cuşcă, Bubby a cunoscut un nou sentiment de confort: păturile moi şi pufoase!

În fiecare dimineaţă, ieşea din cuşca lui cu pătura lui preferată şi defila prin casă fericit şi dând din coadă!

Pătura a devenit pentru Bubby un scut care îl asigura că totul este în regulă. Traumele şi coşmarurile sale s-au potolit treptat, dar „rutina” a rămas în mare parte neschimbată. De-a lungul timpului, Bubby a dezvoltat un devotament asemănător faţă de unele perne, jucării şi aproape orice îl făcea să se simtă în siguranţă!

Când familia lui a decis să adopte un alt PitBull pe nume Simon, spre a-i ţine companie, pentru Bubby s-a dovedit a fi cel mai frumos cadou.

Au crezut că Bubby îşi va pierde în cele din urmă obsesia cu păturile, dar nu a făcut-o niciodată. Pe măsură ce Simon s-a împrietenit cu Bubby, a fost doar o chestiune de timp până când cei doi să devină de nedespărţit!

Iată-l pe Bubby învăţând să-şi înfrunte traumele din trecut cu ajutorul păturii sale infailibile:

Ţi-a plăcut acest articol?