LiveBiz
Chiar și orb, cățelul pare să-i mulțumească din priviri tânărului pentru că l-a salvat de pe străzi

Chiar și orb, cățelul pare să-i mulțumească din priviri tânărului pentru că l-a salvat de pe străzi

LiveBiz » Animale » Chiar și orb, cățelul pare să-i mulțumească din priviri tânărului pentru că l-a salvat de pe străzi

Recent, activistul Felipe Becari a împărtăşit pe Facebook un moment de nepreţuit pe care l-a experimentat alături de un câine care locuia pe străzile din oraşul São Paulo.

„Această fotografie m-a impresionat foarte mult! Câinele este orb la ambii ochi, dar a stat aşa în majoritatea timpului cât am călătorit alături de el! Cine ar fi crezut? Am sute de imagini surprinse în timpul salvărilor făcute de-a lungul timpului, dar aceasta este fără îndoială una dintre cele mai frumoase!” – a scris Becari în mesajul ce însoţea postarea.

Privirea plină de recunoştinţă a unui câine fără adăpost, care a fost salvat de un voluntar ce luptă pentru cauza animalelor din São Paulo, a devenit de curând virală pe reţelele de socializare.

„Cu siguranţă, uneori nu poţi vedea, dar poţi simţi! Destul pentru azi! Ce mai zi! Distribuie dacă şi pe tine te-a impresionat această imagine şi poate că mulţi alţii vor vedea că oricând e posibil să o iei de la capăt!”, a adăugat el în postare.

În mai puţin de o săptămână, peste 140.000 de internauţi au reacţionat şi au distribuit postarea.
De asemenea, mii de oameni au lăudat fapta bună şi au spus că au fost „topiţi” de privirea sinceră şi tandră a căţeluşului.

„Câinele şi-a dat seama că este în mâinile unui înger”, a comentat Maria Aparecida Chagas.

„Poate că nu vede cu ochii, dar simte cu inima. Am acasă două căţeluşe oarbe, ambele victime ale răutăţii umane şi pot spune că văd cu inima. Este cea mai pură şi adevărata iubire pe care o cunosc.” – a scris Ana Camargo de Faria.

„Este cea mai adevărata iubire; nu vede aparenţele, dar e capabil să simtă iubirea şi toate acestea deoarece sunt fiinţe iraţionale, spre deosebire de noi, oamenii, care suntem raţionali şi din păcate rătăcim din ce în ce mai mult în căutarea perfecţiunii şi a bogăţiei…”, a scris cuprinsă de tristeţe Angel Gabrielle.

„Am plâns când am văzut fotografia! Aş vrea să le spun oamenilor că nu poţi să adopţi un animal dacă nu îi poţi oferi dragoste, mâncare şi grijă”, a adăugat Rita Silva.

„Oameni buni, ce imagine! Cât de drăguţ! Îmi vine să plâng când îl văd atât de fericit… a simţit în adâncul sufletului că este salvat”, a scris Nascimento Hanna.

Ţi-a plăcut acest articol?