Jem locuieşte în Manila, Filipine, şi a documentat contextul sărăciei extreme şi al mizeriei în rândul tinerilor din capitala insulei asiatice, postând imaginile pe profilul său de Facebook. Jem a surprins imaginea tandră şi emoţionantă a unui copil fără adăpost care dormea pe trotuar şi îşi îmbrăţişă câinele loial.
Este evident că imaginile publicate de Jem au provocat imediat reacţii puternice, fiind distribuite de sute de mii de utilizatori de internet. Despre această poză, Jem a spus: „Băiatul cu câinele locuieşte pe străzi cerşind mâncare pentru el şi animal în zona Edsa Shaw Blvd din Manila. Nu ştiu prea multe despre el şi chiar mi-a părut rău că nu am avut bani la mine în ziua aceea ca să îl ajut.”
După publicarea fotografiilor, mai mulţi oameni au raportat cazul la Departamentul de Asistenţă Socială, care în Filipine se ocupă de protecţia şi adoptarea minorilor. Cert este că imaginile lui Jem Villomo ilustrează o situaţie extrem de tristă cu privire la starea societăţii din Filipine de astăzi: imaginea impresionantă a copilului dormind pe trotuar care îşi ţine în braţe câinele credincios este simbolul nu numai al unei prietenii foarte puternice, ci şi al sărăciei extreme.
Cu toate acestea, suntem încrezători că plângerile adresate Departamentului regional de Asistenţă Socială vor avea ecoul scontat şi se va găsi o casă pentru acest copil sărac şi câinele său, iar unul dintre utilizatorii de internet chiar şi-a arătat interesul pentru adopţie. Să sperăm că acest copil şi câinele său îşi vor găsi dragostea şi afecţiunea pe care le merită.
Ţi-a plăcut acest articol?