LiveBiz
Câinele este abandonat la adăpost pentru a fi sacrificat din cauză că este obez

Câinele este abandonat la adăpost pentru a fi sacrificat din cauză că este obez

LiveBiz » Animale » Câinele este abandonat la adăpost pentru a fi sacrificat din cauză că este obez

O căţeluşă pe nume Honey a fost adusă la SPCA (Society for the Prevention of Cruelty to Animals) din Niagara, New York, SUA, pentru a fi eutanasiata din cauza faptului că era supraponderală. Câinele abia se putea mişca şi stătea acasă în propria mizerie. Dar povestea este mult mai interesantă decât pare.

Proprietara ei suferea de demenţă şi uita mereu când a hrănit-o ultima dată pe Honey. După ce a primit mâncare în mod necontrolat şi fiind privată de exerciţii fizice, Honey s-a îngrăşat, ajungând la aproximativ 30 kg. Stăpâna în vârstă era convinsă că zilele câinelui sunt numărate, drept urmare eutanasierea era singura opţiune.

Dar voluntarii din adăpost nu au fost de acord cu această soluţie. Căţeluşa a fost consultată şi a început imediat o dietă strictă şi un plan de exerciţii fizice. De asemenea, i s-au administrat medicamente pentru Hipotiroidism. În primele săptămâni, a slăbit cinci kilograme!

Întrucât îi era extrem de dificil să se deplaseze, angajaţii şi voluntarii au trecut-o pe balneoterapie, inclusiv exerciţii fizice pe o bandă de alergat. Au folosit un suport pentru a o ajuta să meargă.

„Am fost uimită să văd de cât de repede a progresat”, a declarat Sue Cable, voluntară SPCA, pentru NBC. „Odată ce s-a văzut iubită şi îngrijită, a şi început să lupte împotriva kilogramelor.”

 

For all of the Honey fans and psst she is up on the adoption floor and is available to go home foster to adopt!

Publicată de Niagara SPCA pe Joi, 3 august 2017

Femela Beagle este pe cale să fie adoptată, însă echipa SPCA şi-ar dori să o vadă pierzând încă vreo 5 kilograme înainte de a începe căutarea unui cămin permanent.

Ţi-a plăcut acest articol?