Soţii Patricia şi Tony Walsh, care locuiesc şi lucrează în comitatul Kerry, Irlanda, au aproximativ 120 de angajaţi în companiile Walsh Color Print şi Educate.ie; mulţi dintre aceşti angajaţi provin din alte ţări decât Irlanda, asta deoarece cuplul nu a reuşit să găsească suficienţi oameni specializaţi pentru un tip de muncă destul de complicat şi detaliat. Din păcate, costul ridicat al chiriilor din comitatul Kerry a împiedicat angajaţii să îşi poată permite o cazare permanentă aproape de muncă, aşa că mulţi ar trebui să se întoarcă acasă de Crăciun, chiar dacă şi-ar dori să rămână în Irlanda.
Drept urmare, Patricia şi Tony Walsh au decis să le ofere angajaţilor un cadou pe cât de frumos, pe atât de surprinzător, exact la timp pentru sezonul de vacanţă.
Three families in North Kerry are preparing to move into new homes developed on a not-for-profit basis by the company they work for. They were all purchased below market value and plans are underway to build 20 more homes for employees. pic.twitter.com/xOJc2KPBGT
— RTÉ News (@rtenews) December 9, 2020
De fapt, familia Walsh a decis să construiască 70 de unităţi locative pe un teren deja deţinut de compania Walsh Color Print, în Clonaugh; aceste case confortabile, construite fără scop lucrativ, sunt vândute angajaţilor cu aproximativ 30.000 de euro mai ieftin decât indicele pieţei imobiliare; din aceste 70 de unităţi locative, 20 vor fi puse la dispoziţia angajaţilor, în timp ce restul vor fi lăsate pe piaţa liberă.
Acum, în Clonaugh, primele familii de angajaţi non-irlandezi se mută în aceste case noi, pentru a petrece vacanţa de iarnă în linişte, fără a se îndepărta prea mult de locul de muncă; între angajatori şi angajaţi a existat un acord informal care prevede că oricine cumpără una dintre aceste unităţi locative, va rămâne în companie în următorii 10 ani.
Un mod inteligent şi foarte inovator de a păstra forţa de muncă şi de a garanta angajaţilor un serviciu permanent, un salariu garantat şi o pensie asigurată în viitor.
Ţi-a plăcut acest articol?