LiveBiz
Loveşte cu piciorul un pisoi şi îi provoacă o fractură: 10.000 de euro amendă

Loveşte cu piciorul un pisoi şi îi provoacă o fractură: 10.000 de euro amendă

LiveBiz » Animale » Loveşte cu piciorul un pisoi şi îi provoacă o fractură: 10.000 de euro amendă

Abuzul asupra animalelor din partea oamenilor ar trebui să fie abordat mai ferm de sistemul de justiţie din întreaga lume. Aceste adevărate cruzimi provocate unor fiinţe vii trebuie considerate drept fapte penale în sine şi pedepsite cu închisoare sau cu amenzi foarte mari. Aşa cum i s-a întâmplat unui bărbat din Piazza Armerina, Sicilia, care extrem de nervos pe un biet pisoi neajutorat, s-a gândit să îi aplice o corecţie. Evenimentul s-a petrecut în luna iulie a acestui an, dar abia recent a fost luată o decizie finală de către judecătorii de la Tribunalul din Enna.

Imagine: Pixabay

Motivul acestei cruzimi se datorează prezenţei pisicii în compartimentul motor al maşinii bărbatului. Decizia judecătorească pentru acest gest crud şi total nejustificat, care i-a provocat chiar şi o fractură pisoiului, a fost mult timp întârziată, dar a venit în cele din urmă şi este destul de piperată: 10.000 de euro amendă.

„Un triumf în lupta pentru apărarea drepturilor animalelor”, aşa cum a subliniat Enrico Rizzi, secretarul general al Partidului European pentru Animale (PAE): „Sunt mulţumit, dar nu este suficient: avem nevoie de condamnare la închisoare pentru cei care maltratează şi ucid animalele şi, de asemenea, de o poziţie clară luată de primar care nu a pronunţat încă niciun cuvânt în favoarea animalului. De aceea continui să ţin legătura cu deputaţii şi senatorii în fiecare zi pentru a mă asigura ca legea să fie schimbată cât mai curând posibil. Această sancţiune sub formă de amendă este un semnal puternic pentru cei care cred că viaţa unui animal neajutorat valorează cât o bucată de hârtie mototolită.”

Între timp, pisoiul a fost îngrijit şi adoptat de o familie iubitoare!

Sursa: https://www.corriere.it/animali/20_novembre_25/prende-calci-gattino-spezza-zampa-condannato-10-mila-euro-multa-eb86158c-2f0c-11eb-92d0-88841ccfa2bb.shtml

Ţi-a plăcut acest articol?