Anul 1933 a marcat construirea primului lagăr de concentrare, unde au fost plasați prizonierii politici. Între 1937 și 1939, construcția lagărelor a fost mărită, iar la sfârșitul anului 1945, numărul acestora ajunsese la un total de 730.
Într-un interviu acordat televiziunii BBC, Ewa Dabrowski, spune povestea familiei sale din acea perioadă cumplită:
„Deţinuţii au fost folosiţi ca forţă de muncă în industrie, care a fost de mare folos Germaniei în timpul războiului. Scopul a fost acela de a extermina evreii din Europa.
Auschwitz-Birkenau a ajuns să fie cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist şi un simbol al ceea ce Adolf Hitler a numit ‘Soluţia Finală’. Aici, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au murit mai mult de un milion de oameni în mare parte evrei. Este locul în care memoria cu greu îşi poate găsi liniştea.
Când bunica mea a ajuns în Suedia în cadrul operaţiunii ‘Autobuzele Albe’, ea mai cântărea doar 30 de kilograme. Acţiunea a fost organizată de Contele Folke Bernadotte care a negociat transportul prizonierilor de război norvegieni, danezi şi aparţinând altor naţiuni europene, în ultima parte a războiului.
Misiunea acţiona cu ajutorul unor autobuze vopsite integral în alb, cu excepţia insemnului Crucii Roşii şi a steagului suedez de pe părţile laterale şi frontală, pentru a se evita doborârea lor de către aliaţi.
Mulţumită acestei operaţiuni, au putut fi salvate 15.000 de persoane din lagărele de concentrare naziste, dintre care aproximativ 8.000 de danezi şi norvegieni, precum şi 8.000 de femei de cetăţenie franceză, poloneză, cehă, britanică, americană, argentiniană şi chineză.
Printre cei salvați, aproximativ 4.000 erau evrei.
Unchiul meu, Moses, s-a născut în 1932. Când avea 5 ani, a lucrat într-o fabrică de sticlă aflată în subordinea SS (Schutzstaffel). Fabrica era localizată în apropierea birourilor SS din oraşul polonez Piotrków, locul de naştere al lui Moses. Copiii erau o forţă de muncă foarte căutată, deoarece mâinile lor mici puteau lustrui sticla în locuri unde mâinile adulţilor erau prea mari sau prea stângace.
Timp de trei ani, Moses a lucrat în fabrică înainte ca el şi mama sa, Miriam, să fie trimişi în lagărul de concentrare din Ravensbrük.
Bunicul meu, Saoul, a fost trimis în lagărul de concentrare din Buschenwald. Miriam a fost ucisă, iar Moses a ajuns în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Acolo, el a fost îngrijit de Luba Tryszynska, o femeie care mai târziu a primit numele de „Îngerul din Bergen-Belsen”, pentru că a salvat aproximativ 100 de copii orfani.
Spre sfârşitul războiului, Moses a fost trimis în Suedia.
După război, bunicul meu, Saoul, a căutat mai mult de un an înainte de a descoperi că unii dintre copii fuseseră aduşi în Suedia. A mers acolo şi a reuşit să-şi găsească fiul.
Saoul şi bunica mea, Rosa, s-au cunoscut în Suedia. Părinţii amândurora fuseseră ucişi şi aceeaşi soartă au avut-o şi şase dintre cei şapte fraţi ai bunicii mele. Prima soţie a bunicului meu şi toţi cei şase fraţi ai săi au fost ucişi.
Astăzi, puţini dintre cei care au supravieţuit Holocaustului mai sunt încă cu noi. Prin urmare, este important să ne amintim poveştile lor şi să continuăm să le împărtăşim astfel încât istoria să nu se mai repete niciodată.“
Iată imaginile tulburătoare surprinse de drona care a zburat peste lagărul de la Auschwitz:
Vă rugăm să distribuiţi această poveste. Nu trebuie să uităm niciodată!
Ţi-a plăcut acest articol?
