La „Mrs. Hsu’s Sanctuary”, un adăpost familial deschis în urmă cu cinci ani, numărul câinilor depăşeşte cu mult pe cel al oamenilor. Familia Hsu a început prin a lua în grijă doar câţiva câini. Cu toate acestea, numărul lor a continuat să crească până când un bun samaritean a donat un spaţiu generos pentru a servi drept adăpost. Acum, peste 3.000 de câini trăiesc în acest loc în aşteptarea unui cămin permanent.
Angel Wang a început să facă voluntariat la adăpost în urmă cu patru ani, întrucât ştia bine cu ce se ocupă părinţii săi. „Îmi plac foarte mult câinii, dar mai ales cei vagabonzi”, mărturiseşte Wang. „Pentru că sunt atât de mulţi, adăpostul nostru a devenit cel mai mare din Taiwan.”
Taiwan-ul s-a dovedit a fi prima ţară din istorie care a interzis deţinerea câinilor fără stăpân ca mijloc de control al populaţiei. În schimb, adăposturile se concentrează mai mult pe programele de sterilizare. Aceasta este o schimbare binevenită care va creşte gradul de conştientizare cu privire la rata de reproducere a câinilor.
Pe lângă o serie de angajaţi şi voluntari, adăpostul are şi un loc special unde se realizează scaune cu rotile la preţuri decente pentru orice câine aflat în nevoie.
Pe lângă îngrijirea veterinară de care beneficiază toţi patrupezii, adăpostul dispune de o zonă de „înfrumuseţare”, dar şi de o încăpere tip dormitor.
Deoarece aceşti câini nu au familii, ei îşi petrec de obicei ziua în „parc”, ceea ce le oferă posibilitatea de a se juca unii cu alţii sau de a ieşi la plimbare însoţiţi de către voluntari!
Wang chiar şi-a întâlnit cea mai bună prietenă în acest loc. Într-o zi, tânăra a descoperit o căţeluşă cenuşie care tocmai fusese adusă în adăpost. „A fost imediat foarte prietenoasă cu mine şi a vrut să se joace”, povesteşte Wang. „Am numit-o Huei Huei, ceea ce înseamnă ‘gri’”.
Wang a continuat să-i poarte de grijă căţeluşei şi, în cele din urmă, a adoptat-o. „Mi-a înduioşat inima”, a spus Wang. „Am devenit prietene bune”.
În timp ce numărul câinilor depăşeşte cu mult numărul voluntarilor, oamenii din întreaga comunitate depun toate eforturile pentru a avea grijă de aceşti patrupezi greu încercaţi!
„Îmi place să fiu alături de câini şi să îi văd fericiţi”, mărturiseşte Wang. „Zâmbetele lor sunt cea mai frumoasă răsplată.”
Aceasta este cea mai bună dovadă că încă există oameni cu inimă mare. Ce fac aceşti voluntari este uimitor şi prietenii noştri cu patru picioare nu pot decât să le mulţumească pentru efortul lor.
Distribuiţi această minunată poveste cu prietenii şi familia!
Ţi-a plăcut acest articol?