S-a uitat şi a descoperit că bătrânul motan aştepta ca stăpânii săi să vină acasă. Orice maşină care trecea pe stradă îl făcea să tresară şi să-şi ridice privirea. Fie că ploua, bătea vântul sau era frig, el aştepta acolo incredibil de calm, privind doar înainte şi înapoi.
Maria ştia că trebuie să faca ceva să-l ajute. Ea a vrut să adopte motanul în vârstă şi să-l facă să fie fericit pentru tot restul vieţii sale. Cu toate acestea, motanul nu a lăsat-o să se apropie de el. A început să caute modalităţi de a-l face să aibă încredere în ea. La început, motanul fugea ori de câte ori o vedea pe Maria, dar apoi, încet, încet, femeia a reuşit să-i câştige încrederea şi a lăsat-o să-l hrănească şi să-l mângâie.
După ce s-au împrietenit, Maria a decis să-l ducă la veterinar, unde a trebuit să rămână patru zile. Din fericire, era mai sănătos şi mai puternic decât s-ar fi aşteptat. L-a numit Rolo datorită ochilor lui drăgălaşi.
Când l-a adus acasă, el stătea la fereastră şi privea lung dincolo de stradă, către fosta lui locuinţă. În ciuda vârstei sale, este un motan tare jucăuş şi activ. Iubeşte mingiile şi îi place să le alerge toată ziua prin casă. Dar activitatea sa preferată rămâne rostogolitul în praf. Îi place foarte mult să stea afară, iar Maria nu are nimic împotrivă, cu excepţia cazului în care este cu adevărat frig, vânt sau prea cald.
I-a făcut chiar și o cameră în care el poate veni și pleca după bunul plac. Cea mai bună parte este că bietul motan abandonat fara niciun regret de fostii stapani are acum nu doar o nouă familie care il iubeste nespus, ci și o viață nouă, cu mult mai frumoasa decat inainte.
Mai multe detalii în videoclipul de mai jos:
Mulţumiri speciale Mariei pentru că l-a adoptat pe Rolo şi a împărtăşit povestea tuturor!
Ţi-a plăcut acest articol?