LiveBiz
Femeia şi-a legat câinele bolnav şi l-a aruncat la tomberon, dar nu anticipase reacţia iubitorilor de animale

Femeia şi-a legat câinele bolnav şi l-a aruncat la tomberon, dar nu anticipase reacţia iubitorilor de animale

LiveBiz » Animale » Femeia şi-a legat câinele bolnav şi l-a aruncat la tomberon, dar nu anticipase reacţia iubitorilor de animale

Atunci când cineva îşi ia angajamentul de a adopta un animal de companie ar trebui să fie conştient că acest lucru este de lungă durată şi nu poate fi întrerupt după bunul său plac.

Există însă şi multe persoane fără suflet, care consideră că se pot descotorosi de aceste biete animăluţe atunci când vor.

Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul unei căţeluşe pe nume Fawna, care a fost găsită abandonată într-un tomberon.

Ce anume ar putea motiva o persoană să se comporte în acest fel cu cineva care ar fi trebui să facă parte din familia sa? Explicaţia este şi mai surprinzătoare: femeia fără suflet, care a locuise până atunci în statul Pennsylvania, a vrut să scape de Fawna pentru a se muta cu prietenul ei în Texas.

A fost aruncată ca un gunoi pentru a-şi găsi sfârşitul zilelor, incapabilă să se mişte, să se hrănească sau să ceară ajutor.

Căţeluşa a stat aşa timp de 3 zile, până când una dintre persoanele responsabile cu ridicarea gunoiului a descoperit-o.

Lui Nathan Binnie nu i-a venit să-şi creadă ochilor. Căţeluşa era încă în viaţă şi i-a frânt inima când a văzut-o cât de subnutrită este, aşa că i-a dat ceva să mănânce. Apoi a dus-o la adăpostul Humane Society din Westmoreland pentru îngrijiri.

Când a ajuns acolo, nici măcar voluntarilor nu le venea să creadă în ce stare deplorabilă era. Veterinarul şi-a dat seama că fosta ei proprietară nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea îngrijirii ei, mergând până în punctul în care Fawna ajunsese doar piele şi os.


Deşi era extrem de slăbită şi bolnavă, proprietara ei a decis să o abandoneze doar pentru a se putea muta împreună cu prietenul ei.

Femeia a pus-o într-un sac de gunoi ca să nu poată scăpa sau cere ajutor şi a abandonat-o într-un tomberon. Apoi a dat totul uitării şi şi-a văzut de drum!

Dar când Fawna a ajuns în adăpost, Megan Fritz, una dintre voluntarele acestei asociaţii, s-a îndrăgostit iremediabil de biata căţeluşă şi a decis să o adopte, fiindu-i aproape în fiecare moment al vindecării sale.

Cu o răbdare infinită, dar mai ales cu multă dragoste, cei de la adăpost au reuşit să o ajute să-şi revină, ajungând să cântărească 32 de kilograme după câteva luni.

Mai jos puteţi vedea mai multe detalii despre momentul în care a fost descoperită şi incredibila sa recuperare:

Este greu de conceput că cineva ar putea face un lucru atât de îngrozitor propriului câine, însă, din fericire, această căţeluşă a ajuns în sânul unei familii iubitoare care nu va renunţa niciodată la ea.

Fawna nu şi-ar fi putut imagina niciodată cât de mult se va schimba totul, de la calvarul pe care l-a trăit, la o viaţă plină şi fericită, pe care o merita atât de mult.

Acum este fericită în noua ei casă. Şi pentru a nu se simţi singură, familia ei a decis să mai adopte un Dog German pe nume Steve.

Megan o pregăteşte pe Fawna pentru a deveni un câine de terapie, „povestea ei este atât de impresionantă, încât va inspira foarte mulţi oameni”, a spus noua ei proprietară.

Iată cum trăieşte Fawna acum:

Din fericire, câinele era microcipat, iar femeia care a abandonat-o pe Fawna a fost identificată. Apoi, cu ajutorul autorităţilor, au reuşit să o localizeze şi a fost acuzată de cruzime împotriva animalelor. În plus, va trebui să plătească o amendă de 600 USD. Ea va fi supusă unui examen psihiatric şi i se va interzice să mai deţină animale de companie.

Un lucru este sigur, Fawna nu se va mai întoarce niciodată la această femeie fără suflet. Şi dacă acest lucru nu era de ajuns, soarta a decis să îi ofere ceea ce merita: după 3 luni, până şi iubitul ei a părăsit-o.

Distribuiţi povestea căţeluşei Fawna pentru a omagia sfârşitul celei mai triste perioade a vieţii ei şi a spune NU abuzului împotriva animalelor.

Ţi-a plăcut acest articol?