LiveBiz
Fetiţa de 5 ani îşi vede mama leşinând şi îi salvează viaţa apelându-şi tatăl de pe iPad

Fetiţa de 5 ani îşi vede mama leşinând şi îi salvează viaţa apelându-şi tatăl de pe iPad

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Fetiţa de 5 ani îşi vede mama leşinând şi îi salvează viaţa apelându-şi tatăl de pe iPad

Ne plângem adesea despre copiii noştri că sunt mai puţin activi şi mai puţin responsabili decât generaţiile anterioare; mereu conectaţi la smartphone-uri, tablete, computere, chiar şi la televizor; ecranele par să le fi intrat pe deplin în minte şi nu mai ştiu nimic altceva; cu toate acestea, în unele cazuri s-a dovedit că această tehnologie folosită în mod exagerat de copiii zilelor noastre poate fi cu adevărat utilă. După cum o demonstrează şi următoarea poveste care s-a petrecut în Cork, Irlanda.

Imagine: Damian Gavin/Echo Live

Damien şi Mary Gavin sunt doi tineri căsătoriţi care au două fetiţe, Priya, de 5 ani şi Noah, de numai 5 luni. Într-o zi, în timp ce tatăl era la serviciu, fetiţa cea mare a observat că ceva nu era în regulă cu mama ei. Mary, în timp ce bea o ceaşcă de ceai, a căzut din picioare şi şi-a pierdut cunoştinţa. Micuţa Priya nu ştia ce să facă, aşa că în disperare de cauză a decis să folosească iPad-ul pentru a-şi apela tatăl pe FaceTime.

Damien a văzut ce se întâmplă cu soţia sa prin intermediul camerei de luat vederi, aşa că a reuşit să-i alerteze pe unii dintre membrii familiei care locuiesc în apropierea lor şi să cheme ajutoare. Mary a fost transportată de urgenţă la spitalul Cork, unde a fost diagnosticată cu accident vascular cerebral care i-a paralizat partea dreaptă a corpului, dar a fost externată câteva zile mai târziu şi s-a întors la familia ei.

Fără prezenţa de spirit a micuţei Priya şi utilizarea cu pricepere a tabletei, cine ştie ce i s-ar fi întâmplat mamei?!

Ţi-a plăcut acest articol?