Fiona s-a gândit să ducă ciudatul bondar fără aripi la căldura casei ei, să îl hrănească cu apă îndulcită şi să îl ţină ferit de ploaie. Dar furtuna a durat şi a doua zi, aşa că a fost forţată să îl păstreze timp de două nopţi consecutive.
Plină de compasiune, femeia a contactat Bumblebee Conservation Trust, care se ocupă de studierea acestor insecte delicate şi de sensibilizarea cetăţenilor cu privire la problema protecţiei lor. Povestindu-le situaţia, Fiona a aflat că cel mai probabil un virus era responsabil de mutaţia ce nu permitea aripilor bondarului să se dezvolte şi că, abandonat, avea puţine şanse să supravieţuiască.
Prin urmare, Fiona avea două alternative posibile: să îl lase de unul singur sau să încerce să îi ofere o şansă. Ea a ales cea din urmă variantă, punându-şi la încercare toată creativitatea ei.
Bondarul, acum botezat oficial „Bee”, avea nevoie de o grădină unde să se poată hrăni, să fie protejat de eventualii prădători şi să fie ferit de concurenţa rudelor sale înaripate, mai rapide decât el. Astfel, Fiona i-a construit o grădină personală şi împrejmuită, plină de flori suculente din care să-şi poată procura nectarul.
În fiecare zi, Fiona mergea să verifice dacă este bine, dându-i apă îmbogăţită cu minerale pentru suplimentarea dietei şi mutându-l în interiorul casei când vremea de afară devenea capricioasă. Din acel moment, ceva surprinzător a început să se întâmple.
Ori de câte ori Fiona se oprea lângă gradina improvizată a lui Bee şi ridica plasa, bondarul ieşea din ascunzătoarea sa pentru a o saluta. Insecta se căţăra pe tulpinile florilor până ajungea la mâna femeii, demonstrând un sentiment care avea toate condimentele pentru a fi numit „bucurie”.
Plină de curiozitate, femeia a început să observe cu atenţie acest comportament, conştientă fiind de faptul că este martora unui fenomen pe cât de unic, pe atât de rar.
Bee lăsa impresia că nu iubeşte singurătatea: prezenţa femeii părea să trezească mica insectă, oferindu-i vitalitate chiar şi în zilele când părea mai letargică. Bondarii sunt creaturi extrem de sociale, iar Bee dovedea cu prisosinţă acest lucru.
Prietenii şi familia erau conştienţi de faptul că între Fiona şi Bee există o adevărată legătură, care, evident, nu era formată din zâmbete şi cuvinte, ci din mici reacţii şi nuanţe, destul de vizibile chiar şi pentru un ochi neinstruit.
Prietenia lor a durat câteva luni, dar, în ciuda evenimentelor extraordinare, ceasul biologic al Bee avea propriul mers. În natură, bondarii trăiesc doar un singur sezon: îşi construiesc cuibul în primăvară, reginele realizează câteva celule din ceară pe care le umplu cu polen şi în care depun ouă. Larvele apărute sunt îngrijite până la maturitate, când preiau toată munca, devenind lucrătoare. În toamnă majoritatea membrilor coloniei mor, rămânând doar femelele fecundate, care încep primăvara construirea unui nou cuib.
Astfel că, într-o zi, la cinci luni de la salvare, Bee a adormit în mâna Fionei, fără să se mai trezească. A fost apoi îngropat într-un colţ protejat şi discret al grădinii, alături de florile sale preferate.
Fiona ştia că va veni acest moment şi a salutat evenimentul, ştiind că îi dăruise prietenului ei o viaţă fericită şi mult mai îndelungată decât prevăzuse natura în cazul lui.
Această experienţă i-a demonstrat Fionei că există multe aspecte pe care nu le-am descoperit încă despre această lume şi fiinţele care o animă. O insectă mică, numită „Bee”, a arătat „sentimente” pe care niciun expert nu le-a înregistrat vreodată în cadrul acestei specii, ceea ce ne face să vedem aceste vieţuitoare dintr-o perspectivă total diferită.
Această poveste a ajuns şi la Lars Chittka, profesor la departamentul de ecologie din cadrul Universităţii Queen Mary din Londra, care a subliniat caracterul extraordinar al evenimentului, concluzionând: „Uneori, avem nevoie de observaţii externe pline de afecţiune, precum cele ale doamnei Presly, pentru a genera noi puncte de vedere şi a deschide noi orizonturi”.
Împărtăşiţi această poveste deosebit de frumoasă cu prietenii şi familia.
Ţi-a plăcut acest articol?
