Larry, un Labrador Retriever în vârstă de 8 ani, a fost găsit luptând pentru propria viaţă după ce familia sa l-a abandonat când s-a mutat.
Este un gest total lipsit de moralitate, dar destul de des întâlnit în zilele noastre. Multora nu pare să le mai pese de câinii lor odată ce prietenii lor cei mai buni înaintează în vârstă.
Larry nu avea unde să meargă, dar oamenii din cartier au observat că se adăpostise în parcarea unei companii de construcţii aflată în imediata apropiere a fostei sale locuinţe.
De câteva luni trăia în mizerie şi nu renunţa la speranţa că familia lui se va întoarce după el.
Supravieţuirea bietului câine a depins de generozitatea angajaţilor firmei de construcţii, de şoferii care treceau prin acea zonă şi de mila vecinilor, care îi lăsau uneori resturi de mâncare.
Într-o zi, un şofer de la o firmă de curierat a văzut starea precară a lui Larry. A creat un cont pe Instagram, denumit oldboy909, pentru a veni în ajutorul câinelui.
„În fiecare zi îl văd înfometat şi însetat aşteptând ca orice şofer de camion cu suflet bun să-i ofere ceva de mâncare sau de băut. Îmi frânge inima şi aş vrea să-l ajut, dar situaţia mea nu-mi permite să-l aduc acasă. Voi publica zilnic poze cu el până când cineva cu inimă mare îi va oferi un cămin iubitor”, a scris şoferul.
Descoperiri teribile
În curând, povestea câinelui a ajuns la Sasha Abelson, preşedintele Asociaţiei Love Leo Rescue.
Ea a acţionat imediat şi a mers să-l salveze pe Larry. Abelson, alături de câţiva voluntari, a dus câinele la un medic veterinar din Los Angeles pentru îngrijiri medicale.
Când Larry a sosit la clinica veterinară, medicii au fost făcute mai multe descoperiri teribile.
Primul lucru pe care l-au observat… Stomacul câinelui era balonat, în ciuda faptului că nu a avut acces regulat la alimente sau apă timp de mai multe luni.
Lui Larry îi lipseau, de asemenea, zone de blană de pe picioare. Abia putea să meargă şi problema cea mai serioasă: suferea de Sindromul Cushing, o afecţiune cauzată de o tumoare în cortexul suprarenal care determină o secreţie excesivă de cortizol.
Larry îndurase mai multe decât ar putea suporta orice câine, dar încă mai avea puterea de a da din coadă când şi-a văzut salvatorii.
Love Leo Rescue a decis să-l ajute şi timp de aproape două luni Larry a trebuit să trăiască în clinica veterinară în timp ce se acomoda cu noul său tratament.
„În acea perioadă a fost destul de trist, deprimat şi reacţiona agresiv faţă de alţi câini”, a declarat Sasha Abelson pentru The Dodo.
„Deci nu eram siguri că ar putea trăi alături de un alt câine în condiţii de siguranţă.”
După ceva timp, sănătatea lui Larry a început să se îmbunătăţească simţitor. Curând era pregătit să fie adoptat.
Dar Larry nu a avut nici de această dată şansa de partea lui.
De trei ori Larry a fost adoptat şi tot de atâtea ori a fost returnat celor care îl salvaseră. Larry a fost adus înapoi după câteva săptămâni, sub pretextul că nu s-a înţeles cu pisica, copiii sau diverse alte probleme.
În plus, starea de sănătate a câinelui trebuia gestionată de un medicament care îi costa lunar pe noii proprietari aproximativ 180 de dolari.
Mulţi au decis să renunţe la Larry din cauza acestui cost suplimentar. Dar nu şi Regina Gifzpenc, care a citit despre Larry şi a fost impresionată până la lacrimi de povestea lui, potrivit NBC Los Angeles.
Fără să stea pe gânduri, femeia l-a adoptat, iar Larry şi-a găsit în cele din urmă un cămin permanent căruia să-i spună „acasă”.
Ce poveste uimitoare! Persoana care l-a adoptat pe Larry merită toate aprecierile.
Însă nu vom putea înţelege niciodată cum de este posibil ca oamenii să-şi abandoneze animalele de companie atunci când se mută!
Este o bucurie uriaşă să ştim că de acum înainte Larry va beneficia de dragostea şi atenţia pe care le merită!
Ţi-a plăcut acest articol?