LiveBiz
Un copil al străzii era abuzat fără milă – apoi Ed Sheeran apare și decide să acționeze de urgenţă

Un copil al străzii era abuzat fără milă – apoi Ed Sheeran apare și decide să acționeze de urgenţă

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Un copil al străzii era abuzat fără milă – apoi Ed Sheeran apare și decide să acționeze de urgenţă

Deşi nevinovaţi, unii copii ajung să sufere foarte mult din cauza răutăţii umane. Din păcate, puţini oameni fac ceva pentru a schimba această situaţie. Unii, pentru că sunt prea departe de problemă, iar alţii, pentru că pur şi simplu nu le pasă. Dar în momentul în care Ed Sheeran a întâlnit un copil al străzii în Liberia, el nu a putut să rămână indiferent faţă de durerea lui.

Era imposibil ca acest artist celebru să treacă mai departe fără a se interesa de situaţia copiilor fără adăpost. Drept urmare, artistul a reuşit să salveze viaţa unui băiat numit JD, precum şi a celorlalţi prieteni ai băiatului. Pentru că nu aveau un acoperiş deasupra capului, aceşti copii fuseseră deja abuzaţi şi bătuţi fără milă în repetate rânduri.

Văzând condiţiile de viaţă din Liberia, Ed Sheeran, unul dintre cei mai renumiţi artişti din lume, nu a putut să-şi stăpânească emoţiile. El a fost protagonistul unui documentar filmat de Comic Relief (o organizaţie caritabilă britanică), care expune modul în care copiii obişnuiţi, fără adăpost, sunt abuzaţi deoarece nu au în preajma lor adulţi care să-i protejeze.

Sheeran s-a apropiat în mod special de unul dintre copii, un băiat numit JD. Când băiatul i-a spus povestea vieţii sale, ochii lui Ed Sheeran s-au umplut cu lacrimi. În ciuda faptului că a fost abuzat, jefuit şi maltratat de copiii mai mari, el radia de bucurie spunându-i că visul său este acela de a deveni într-o bună zi preşedinte. În acel moment, cântăreţul a promis să-i salveze pe JD şi pe prietenii lui din acele condiţii groaznice… şi chiar şi-a ţinut promisiunea!

Daily Mail

„Reacţia mea imediată a fost să îi urc pur şi simplu într-o maşină şi să le ofer cazare la un hotel până când puteam să le rezolvăm situaţia”, a spus Sheeran. Apoi i-a venit o idee: „Putem face asta? Pot să le ofer o casă până când merg la şcoală?”

Nu a durat mult până când artistul să-şi respecte promisiunea. A cumpărat o casă în capitala liberiană, unde cei cinci băieţi s-au stabilit şi au fost îngrijiţi de o femeie pe nume Ma. Ei erau în siguranţă şi departe de orice pericol!

Următorul obiectiv al lui Sheeran a fost acela de a-i ajuta pe aceşti copii să-şi continue viaţa. Pentru a realiza acest lucru, artistul a înscris băieţii şcolari să beneficieze de educaţie şi, în final, să aibă ocazia de a-şi împlini visurile.

Daily Mail

Copiii, care au fost abuzaţi, bătuţi şi au trecut prin coşmaruri teribile în fiecare noapte, au acum o viaţă sigură. Mai mult de atât: au un viitor luminos înainte! „Sunt foarte fericit să încep şcoala în curând. Vreau să ajung preşedinte, aşa că trebuie să învăţ din greu. Când îmi voi împlini visul, îi voi ajuta pe alţi copii”, a spus JD.

Felicitări pentru gestul lui Ed Sheeran. Cei mai buni oameni nu sunt cei care sunt foarte bogaţi, ci aceia care ajută lumea să devină un loc mai bun… asemenea acestui artist minunat!

Distribuiţi dacă şi voi credeţi că Ed Sheeran este un adevărat erou!

Ţi-a plăcut acest articol?