Această organizaţie are ca scop principal bunăstarea şi recuperarea elefanţilor orfani. În plus, depune eforturi susţinute pentru conservarea faunei sălbatice, luptând împotriva braconajului şi a tot ceea ce dăunează elefanţilor şi altor specii de animale.
Datorită muncii şi pasiunii cu care se implică, „SWT” este fără îndoială una dintre cele mai admirabile organizaţii din lume.
Îngrijitorii nu numai că se preocupă zi şi noapte de micii elefanţi, ba chiar îi învelesc şi îi răsfaţă pentru a dormi.
Recent, au împărtăşit o fotografie care a impresionat o lume întreagă. Este vorba despre un pui de elefant care, din cauza absenţei mamei sale, a avut nevoie să se simtă mângâiat şi ocrotit.
Prin urmare, îngrijitorul său a decis să se întindă lângă el şi să-l acopere cu o pătură, transmiţând atât de mult calm şi dragoste, încât micul elefant a adormit imediat.
Pătura era acoperită cu elefanţi mici, ceea ce face ca scena să fie şi mai frumoasă.
Imediat după venirea lor pe lume, elefanţii sunt parţial orbi, aşa că au întotdeauna nevoie de mamă pentru a face faţă, încetul cu încetul, tuturor provocărilor care se găsesc în sălbăticie.
Când puii dorm cu mama lor sub îngrijirea şi protecţia acestora, formează o legătură unică, astfel încât în absenţa ei se simt expuşi şi vulnerabili, prin urmare, suferă enorm când sunt prinşi şi închişi în cuşti.
Elefanţii orfani trebuie să bea câte 2 sticle de lapte în compoziţie specială la fiecare trei ore.
Din fericire, în acest adăpost natural sunt trataţi cu dragoste şi respect, iar personalul se comportă cu puii ca şi cum ar fi nişte bebeluşi care au nevoie de toată atenţia şi confortul. Un purtător de cuvânt al organizaţiei a comentat:
„Cei mai recenţi pui salvaţi, pentru care trauma este încă proaspătă în mintea lor, au adesea nevoie de ceva mai mult confort zi şi noapte; îngrijitorii noştri îi monitorizează constant pentru a se asigura că primesc doza de atenţie de care au nevoie pentru a depăşi aceste momente dificile”.
Deşi mulţi elefanţi îşi pierd atât mamele, cât şi turmele din care provin, iar sentimentele de singurătate şi tristeţe sunt inevitabile, personalul „SWT” realizează o treabă uimitoare, făcându-i să se simtă confortabili şi în siguranţă, transmiţându-le atât de multă dragoste , încât frica lor devine doar o componentă a trecutului.
Cu paşi răbdători şi multă bucurie, îngrijitorii îi fac să simtă că au o casă şi o familie nouă.
Acţiuni ca acestea ne arată că numai cu dragoste infinită putem transforma lucrurile. Vă mulţumim că faceţi o diferenţă şi ne reamintiţi că există mult mai mulţi oameni de bine în această lume!
Ţi-a plăcut acest articol?