Matthew couldn’t believe it when he got a call saying that his 3-year-old cat Ashes, who had gone missing at a truck…
Publicată de Lollypop Farm, the Humane Society of Greater Rochester pe Marţi, 26 noiembrie 2019
În timp ce trecea prin Springfield, Ohio, pisica a scăpat accidental din vehiculul uriaş condus de Matthew. Evident că se temea că va ajunge într-un mediu complet necunoscut; pisica a fugit şi s-a refugiat sub nişte tufişuri.
Disperat, Matthew a decis să facă totul pentru a o găsi. După ce s-a întors de mai multe ori în acelaşi loc în care îşi pierduse pisica şi a căutat-o mult timp fără vreun rezultat, a înţeles că nu o va mai revedea niciodată.
În zilele care au urmat, s-a asigurat că îşi organizează traseele astfel încât să poată trece pe lângă Springfield, pentru a continua căutarea. Cu toate acestea, timpul a trecut şi pisica nu dădea niciun semn. Până într-o zi, când o femeie pe nume Kimberly a observat o pisică speriată şi înfrigurată pe marginea drumului.
După ce a luat-o cu ea, Kimberly a dus-o pe Ashes la Lollypop, adăpostul unei organizaţii care se dedică salvării animalelor fără stăpân sau abandonate.
Acolo, oficialii centrului au analizat imediat microcipul pisicii şi au fost uimiţi să descopere că locaţia stăpânului se afla la mai mult de 2.000 de km distanţă. La prima vedere părea o adevărată felină călătoare!
Contactat de către cei de la Lollypop Farm, Matthew nu-şi mai putea reţine bucuria. S-a grăbit să ajungă la adăpost şi, când a văzut-o pe adorabila şi mult iubita sa Ashes, care era gata să meargă acasă cu el, i-a fost imposibil să-şi reţină lacrimile, sărutând şi îmbrăţişând pisica pe care credea că nu o va mai vedea niciodată.
Sentimentele pe care un om le poate avea pentru un prieten cu patru picioare uneori nu au limite, iar această frumoasă poveste cu final fericit o dovedeşte. Nu ne mai rămâne decât să le dorim lui Matthew şi lui Ashes să parcurgă cât mai mulţi kilometri împreună!
Ţi-a plăcut acest articol?