LiveBiz
Lasă accidental uşa deschisă şi în toiul nopţii un câine se refugiază în sufrageria lor: decid să îl adopte

Lasă accidental uşa deschisă şi în toiul nopţii un câine se refugiază în sufrageria lor: decid să îl adopte

LiveBiz » Animale » Lasă accidental uşa deschisă şi în toiul nopţii un câine se refugiază în sufrageria lor: decid să îl adopte

În jurul orei 4 dimineaţa, soţia lui Jack Jokinen a început să-şi înghiontească bărbatul pentru a-l trezi. Având un bebeluş de numai o lună, nu era de mirare că Jack era obişnuit cu o astfel de trezire, dar agitaţia femeii avea un alt motiv: „Nu-ţi face griji, bebeluşul este bine… dar avem un câine în în casă”. Ce? Jack era confuz. Afară ploua, uşa şi ferestrele erau toate închise… Cum ar fi putut să intre un căţeluş în casa lor? Totuşi, un mic Labrador speriat şi înfrigurat îşi găsise adăpost în sufrageria lor.

Imagine: Facebook / Jack Jokinen

Odată trezit, Jack a început imediat să caute toate ascunzişurile posibile pentru că a crezut că cineva a pătruns în casă. Nu a găsit nimic şi habar nu avea cum a intrat acest câine în sufrageria lui. Ferestrele şi uşa erau toate închise. Ultimul lucru de făcut era să verifice înregistrările de pe sistemul de securitate al casei, mai exact camera montată la intrare.

Şi astfel misterul a fost elucidat.

Imagine: Facebook / Jack Jokinen

Cu imaginile în faţă, Jack a putut vedea momentul în care a venit seara acasă şi a observat că nu închise uşa corect. În timpul nopţii, o rafală puternică de vânt a deschis uşa casei şi, în jurul orei 03:15, un câine – pe care Jack l-a numit rapid Suzy – s-a strecurat în cea mai mare linişte în casă.

Imagine: Facebook / Jack Jokinen

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, un cetăţean a trecut pe trotuar şi a observat că uşa unei case era larg deschisă. Jack a putut astfel vedea cum străinul se apropie de uşă pentru a verifica dacă totul este în regulă şi, după puţin timp, o închide înainte de a pleca. Fără acest străin, nu numai că Jokinen şi soţia lui şi-ar fi petrecut toată noaptea cu uşa deschisă, dar probabil că Suzy nu ar fi rămas niciodată la ei în casă.

Imagine: Facebook / Jack Jokinen

Jack şi soţia sa l-au uscat pe bietul câine, încercând să-l facă să se simtă cât mai confortabil. A doua zi au sunat la controlul animalelor, dar şi-au dat seama repede că nu vor să o lase să plece. Suzy avea o stare de sănătate precară: era slăbită, nu putea merge prea bine, dinţii îi erau deterioraţi şi nu avea zgardă. Aşadar, în loc să ajungă la un adăpost, au dus-o la medicul veterinar, unde cuplul a fost surprins să afle că prietena lor cu patru picioare avea în realitate aproximativ 9 ani.

Cuplul a decis în cele din urmă să o ajute pe Suzy şi să o adopte: „Am decis că dintre toate lucrurile rele care se puteau întâmpla lăsând uşa deschisă noaptea, în toiul iernii, într-un oraş mare, totul s-a încheiat cu un câine adorabil în sufragerie. Nu a fost nici pe departe cel mai rău lucru, dimpotrivă… trebuia să-i oferim o şansă” a spus Jokinen.

Imagine: Facebook / Jack Jokinen

După ce a publicat o postare care a devenit rapid virală, Jokinen a primit donaţii în valoare de aproximativ 15.000 de USD de la prieteni şi alţi utilizatori de internet care au fost înduioşaţi de povestea lui Suzy – banii au fost folosiţi pentru a acoperi medicaţia şi costisitoarele îngrijiri medicale ale căţeluşei. Şi nu în ultimul rând, mulţumită acelei postări, Jokinen l-a găsit şi bunul samaritean care în drumul său se oprise pentru a le închide uşa de la intrare.

Acum Suzy este sănătoasă, iubită şi în afara oricărui pericol.

Ţi-a plăcut acest articol?