Francezul Francois Le Berre suferă de Scleroză Multiplă (SM), o boală neurologică care de-a lungul timpului atacă sistemul nervos central. Durerile puternice l-au făcut să rămână ţintuit în scaunul cu rotile, dar se străduieşte să se adapteze la nouă viaţă ca persoană cu dizabilităţi în oraşul Paris.
Într-una din zile, când Francois se străduia să urce în autobuz, a apărut o situaţie care ar putea fi coşmarul oricărei persoane afectate de un handicap. Pasagerii din autobuz au refuzat să-i facă loc, ceea ce însemna că Francois nu se putea îmbarca în scaunul său rulant şi astfel nu ar fi putut să călătorească.
Reacţia şoferului de autobuz
Din fericire, şoferul autobuzului nu a avut aceeaşi mentalitate ca pasagerii săi. După ce a observat că lui Francois i s-a refuzat accesul în autobuz doar din cauza călatorilor ignoranţi, el a devenit furios.
„Stop. Toată lumea jos!”, a strigat şoferul autobuzului, potrivit postării lui Francois de pe Facebook referitoare la acest incident.
În continuare, şoferul s-a asigurat că toată lumea a ieşit din autobuz, astfel încât Francois să se poată îmbarca. El a apelat la această soluţie extremă pentru a le da tuturor o lecţie de a fi atenţi cu cei greu încercaţi de soartă.
Pentru a-şi duce ideea până la capăt, şoferul le-a recomandat pasagerilor „să aştepte următorul autobuz”, după cum notează Francois în postarea sa. Apoi, şoferul a închis uşile, continuându-şi traseul.
Şoferul nu a scăpat nepedepsit
Câteva posturi media au luat poziţie la scurt timp după ce postarea lui Francois a început să circule pe reţelele de socializare. Şoferul autobuzului a ajuns subiectul oprobriului public, deoarece a încălcat regulile privind bunele practici ale conducătorului auto în timpul serviciului. Din fericire, bărbatul a reuşit să-şi păstreze slujba.
„Regie Autonome des Transports Parisiens”, societatea care operează transportul public în Paris, a aflat despre incident şi a vrut să identifice şoferul. În final, totuşi, ei au decis să nu-l pedepsească, dându-şi seama că a făcut ceea ce era corect din punct de vedere moral. Bine gândit!
Arrêt de bus 16h16
Hier en attendant le bus à Paris, j’ai rigolé; car personne ne voulait se pousser. Comme personne ne…Posted by François Le Berre on Friday, October 19, 2018
Uneori, cei mai egoişti dintre noi au nevoie de un memento cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu alţii.
În opinia noastră, lumea are nevoie de mai mulţi oameni asemeni acestui şofer de autobuz – suficient de curajos să se implice pentru cineva aflat în nevoie.
Distribuiţi acest articol pentru a-i inspira şi pe alţii să ia atitudine atunci când trebuie.
Ţi-a plăcut acest articol?