LiveBiz
Localnicii construiesc culcuşuri călduroase pentru pisicile fără stăpân folosind doar pet-uri şi perne

Localnicii construiesc culcuşuri călduroase pentru pisicile fără stăpân folosind doar pet-uri şi perne

LiveBiz » Animale » Localnicii construiesc culcuşuri călduroase pentru pisicile fără stăpân folosind doar pet-uri şi perne

Când dezastrele naturale lovesc Pământul, cei mai afectaţi sunt oamenii fără posibilităţi, fiindcă rămânând fără case, îşi pierd privilegiul de a mai trăi sub un acoperiş. Dar fără adăpost nu ajung să trăiască doar fiinţele umane – şi câinii şi pisicile plătesc adesea un preţ prea mare atunci când aceste nenorociri se dezlănţuie asupra noastră. Cu toate acestea, în Turcia, câţiva localnici cu suflet bun s-au gândit la toate şi au construit mici adăposturi pentru pisicile fără adăpost.

Publicată de Yeşim Yücel pe Duminică, 17 ianuarie 2021

Yeşim Yücel, o femeie din districtul Yenifoça, provincia turcă Izmir, s-a gândit cu adevărat la aceste feline fără adăpost, care în cazuri extreme precum furtuni, cutremure sau inundaţii, se trezesc mereu luptând să supravieţuiască şi caută disperate un refugiu cald, uscat şi sigur. Femeia a lansat o iniţiativă lăudabilă pe care o explică cu aceste cuvinte publicate pe profilul ei de Facebook:

Publicată de Yeşim Yücel pe Duminică, 17 ianuarie 2021

„Am tăiat partea de sus a pet-urilor şi le-am fixat cu silicon pe o placă groasă de lemn, astfel încât pisicile să nu răcească atingând pământul îngheţat. Am pus pături şi perne în interior şi am construit un culcuş pentru pisici în grădina noastră. Am văzut această idee pe Facebook. Vremea este rece pentru prietenele noastre feline, şi tu le poţi ajuta făcând asta.”

Iniţiativa femeii a cunoscut imediat succesul, fiind apreciată de prieteni, cunoştinţe şi simpli utilizatori de web; instrucţiunile lui Yeşim sunt foarte simple şi toată lumea poate construi aceste mici adăposturi pentru pisicile mai puţin norocoase care trăiesc pe străzile noastre, într-un timp scurt şi cu puţine materiale.

Publicată de Yeşim Yücel pe Duminică, 17 ianuarie 2021

Ne-ar plăcea foarte mult să urmăm exemplul lui Yeşim pentru a ne proteja prietenii cu patru picioare care nu au o casă şi o familie iubitoare.

O idee simplă care poate transforma vieţile animăluţelor greu încercate. Oricine merită să aibă un adăpost!

Ţi-a plăcut acest articol?