Din păcate pentru Rachel, semnele unui avort spontan nu au fost descoperite la începutul sarcinii. În schimb, ea a planificat un viitor pentru copilul ei nenăscut şi chiar a intrat în spital crezând că bebeluşul ei este bine şi sănătos. Însă lucrurile nu au stat deloc aşa şi chiar înainte de naştere Rachel a fost informată că fiica ei nu mai trăieşte.
Când se întâmplă ceva atât de tragic, majoritatea oamenilor nu ştiu exact cum să reacţioneze. Cum îi spui cuiva că şi-a pierdut copilul?
Pentru Rachel, nu numai dragostea şi sprijinul prietenilor şi al familiei au ajutat-o când avea mai mare nevoie. Asistentele medicale cu experienţă şi compasiune pe care le-a întâlnit la spital au jucat un rol imens, consolând-o după ce a trebuit să dea naştere unui copil care era deja mort.
Acum, Rachel a ales să împărtăşească tuturor cele mai întunecate ore din viaţa ei.
Ea a scris:
“Pentru asistentele medicale,
Mulţumesc că m-aţi salvat. Aptitudinile şi cunoştinţele voastre m-au salvat de la moarte, dar cea care m-a călăuzit înapoi spre viaţă a fost compasiunea voastră. Omenia pe care aţi demonstrat-o este cea care m-a readus la viaţă; aţi făcut posibil gândul că există viaţă după moarte.
Pentru asta, vă datorez toată dragostea mea şi cea mai profundă recunoştinţă.
Mulţumesc asistentelor care întotdeauna s-au asigurat că soţul meu avea perne suficiente când trebuia să rămână în camera mea de spital. Şi mulţumesc asistentelor care l-au lăsat să se strecoare cu dulciuri de la frigider. Aţi recunoscut că aceasta a fost o experienţă şi pentru el şi că avea nevoie şi el de îngrijirea voastră.
Mulţumesc asistentei care a venit cu mine când m-au mutat de la Primiri Urgenţe în Sala de Naşteri. Îi mulţumesc pentru că a fost vocea mea atunci când nu am putut vorbi, pentru că eram prea ocupată să lupt pentru viaţa mea. Nu sunt sigură că aş fi trăit să-mi văd fiica dacă nu aţi fi fost acolo.
Mulţumesc asistentei care m-a învăţat cum să îmi pun pachete de gheaţă în sutien când aveam nevoie să-mi opresc lactaţia după ce fiica mea a venit pe lume fără suflare. De asemenea, vreau să vă mulţumesc pentru că m-aţi susţinut în timp ce deplângeam povara de care nu mă puteam elibera. Îmbrăţişarea voastră nu a făcut nimic pentru a uşura greutatea sânilor mei, dar aţi adus o rază de lumină în lumea mea întunecată.
Mulţumesc asistentei de la Primiri Urgenţe care a venit să mă cureţe după ce fiica mea a murit. Vă mulţumesc că aţi avut timp să mă ajutaţi să-mi spălaţi faţa şi să-mi perii părul. Încă mai simt cum mi-aţi prins părul în coadă, a fost o atingere blândă şi nu o smucitură. A fost un gest minunat.
Mulţumesc asistentei care s-a aplecat lângă patul meu şi m-a întrebat despre Dorothy. Mulţumesc că ai ştiut cât de important era pentru ea să existe, chiar dacă a plecat dintre noi. Nu voi uita niciodată felul în care te-ai aplecat, ca şi cum eram cele mai bune prietene şi m-ai întrebat: ‘Vrei să-mi povesteşti despre ea?’
Mulţumesc asistentei care mi-a îmbrăcat copilul şi ne-a făcut poza. Vă mulţumesc că v-aţi asigurat că fesul nu-i acoperea ochii şi că mâinile ei erau poziţionate atât de graţios. Imaginea asta înseamnă totul pentru noi.
Mulţumesc asistentelor care şi-au făcut timp să citească graficul înainte de schimbarea turei. Vreau să vă mulţumesc că i-aţi învăţat numele înainte de a intra în rezerva unde mă aflam. A însemnat atât de mult să îi auzim numele pe care eu şi soţul meu l-am hotărât împreună. Ne-a făcut să ne simţim ca o familie.
Mulţumesc asistentei care s-a strecurat uşor în camera mea în prima mea noapte fără Dorothy, ca să-mi ţină mâna. Mulţumesc că mi-ai împărtăşit în şoaptă povestea despre sarcina pe care ai pierdut-o. Îţi mulţumesc pentru că ai fost prima persoană care m-a scos din izolarea pe care o simţeam după ce am pierdut copilul. Prezenţa ta a fost cel mai bun medicament. Încă nu sunt convinsă dacă nu te-am visat, aşa am reuşit să trec peste prima noapte de singurătate.
În cele din urmă, vreau să mulţumesc asistentelor care m-au văzut în perioada sarcinii cu sora mai mică a lui Dorothy. Chiar şi după ce Frances a venit în lume, nu aţi uitat niciodată că altcineva a fost înaintea ei. Aţi ştiut că naşterea lui Frances nu m-a făcut mamă pentru prima dată. M-a făcut de două ori mamă.
Cu recunoştinţă,
Cea pe care aţi adus-o înapoi”
Este imposibil să înţelegem îndeajuns ce simte o femeie când aduce pe lume un copil fără suflare. Pentru că exact prin această durere trebuie să treacă unele mame. Chiar dacă li s-a spus că bebeluşul nenăscut nu mai trăieşte, acesta tot trebuie adus pe lume.
Gândurile noastre se îndreaptă către Rachel, dar şi spre asistentele medicale care cu multă omenie şi compasiune au ajutat-o atunci când totul se prăbuşise în jurul ei.
Trimiteţi acest articol prietenilor şi familiei dvs. de pe Facebook pentru a aduce un omagiu tuturor asistentelor medicale şi moaşelor din întreaga lume. Fac o treabă fantastică în fiecare zi!
Ţi-a plăcut acest articol?
