Povestea celor două mere
“În această dimineaţă am decis să mă opresc la un magazin pentru a cumpăra două mere. Când am ajuns în sala de clasă, i-am rugat pe copii să se aşeze în cerc. Le-am spus elevilor mei că vom face ceva diferit. Aşa că le-am arătat merele şi i-am rugat să facă o listă de asemănări şi deosebiri între cele două fructe.
Ambele mere aveau aceeaşi formă şi culoare, unul era puţin mai strălucitor şi mai mare decât celălalt, dar asta era singura diferenţă. Apoi am luat mărul cel mic şi mai puţin strălucitor şi am spus: ‘Acest măr are un aer cu adevărat dezgustător’, şi l-am aruncat pe podea. Elevii m-au privit ca şi cum aş fi înnebunit! Unii dintre ei râdeau, dar majoritatea elevilor erau într-adevăr şocaţi de ceea ce făcusem.
Am ridicat mărul şi i l-am elevului care stătea lângă mine, spunându-i: ‘Nu-i aşa că acest măr este cu adevărat prost? Rosteşte ceva neplăcut despre acest măr şi apoi aruncă-l pe podea.’ Băiatul a făcut exact aşa cum i-am cerut. ‘Acum, dă mărul mai departe colegului tău pentru ca şi el să îi spună ceva neplăcut!’
Toţi elevii au intrat în joc: i-au adresat cuvinte grele mărului şi l-au aruncat pe podea, unul câte unul. ‘Îţi urăsc coaja!’, ‘Culoarea ta roşie este dezgustătoare!’, ‘Eşti prea rotund!’, ‘Sunt sigur că eşti plin de viermi!’, etc.
Apoi, în momentul în care mărul a ajuns la mine, toată lumea avusese deja ocazia să blameze şi să arunce fructul pe podea. Am început să simt foarte multă empatie pentru acel fruct neînsufleţit… Pe scurt, am luat cele două mere în mâini şi le-am cerut elevilor mei încă o dată să enumere diferenţele şi asemănările dintre ele.
Rezultatul a fost acelaşi: nu au existat diferenţe. Deşi cel mai mic a fost aruncat de mai multe ori pe jos, nu părea să aibă mari daune şi prin urmare, nu existau diferenţe semnificative între cele două fructe. După aceea, am luat o farfurie şi un cuţit şi am tăiat mărul strălucitor pe jumătate. Era perfect.
Dar apoi, am tăiat şi mărul cel mai mic. Avea pete maronii şi părea stricat din cauza loviturilor multiple. După ce elevii au văzut interiorul mărului, aproape toţi au strigat ‘Bleah! Nu aş mânca niciodată acest măr! Arată dezgustător…’
În acel moment, m-am întors spre ei şi le-am spus: ‘Dar când am adus mărul nu era aşa, de ce să nu-l mâncăm acum?’ Toţi au tăcut şi am continuat: ‘Asta le facem celorlalţi când le spunem lucruri teribile, atunci când îi bârfim, atunci când îi spunem unei persoane că este urâtă sau grasă, sau că nu este destul de bună pentru a fi prietena noastră.’
‘Cu toţii l-am lovit de podea şi i-am lăsat urme… urme care nu sunt vizibile, dar care pot distruge interiorul! Durerea nu dispare, rănile se agravează şi se înmulţesc…’, le-am spus, arătându-le mărul lovit. ‘Iată ce faceţi unul cu celălalt. Acest lucru trebuie să înceteze!’
Nu mi-am văzut niciodată elevii înţelegând ceva aşa de repede. Totul părea atât de real pentru ei, unii au început să plângă, iar alţii să râdă nervos. A fost foarte interesant şi impresionant să le văd reacţiile. Unele dintre răspunsuri m-au făcut să plâng toată pauza de prânz. Mulţi copii au venit la mine şi m-au luat în braţe pentru a-mi spune că sunt bucuroşi să aibă o profesoară care în sfârşit ‘i-a inteles’.”
Când un om este agresat, el moare încet în interiorul său… Fără îndoială, aceasta este o lecţie minunată şi o modalitate excelentă de a învăţa elevii despre efectele agresiunii. Să sperăm că poate servi drept model şi pentru alţi profesori şi elevi.
Ţi-a plăcut acest articol?
