LiveBiz
Motanul abandonat, bolnav şi trist aştepta doar ca cineva să-i ofere puţină grijă şi dragoste

Motanul abandonat, bolnav şi trist aştepta doar ca cineva să-i ofere puţină grijă şi dragoste

LiveBiz » Animale » Motanul abandonat, bolnav şi trist aştepta doar ca cineva să-i ofere puţină grijă şi dragoste

Marcel era într-o stare deplorabilă când Marie-Eve, o mare iubitoare de animale, l-a văzut rătăcind prin cartierul ei. Bietul motan era extrem de trist şi părea că toată viaţa lui se rezuma la traiul anost de pe străzile din Montreal, Quebec. Pe lângă faptul că avea mari probleme de sănătate, blana lui era murdară şi mătuită.

Marcel nu şi-ar fi imaginat niciodată că va ajunge să aibă o viaţă în care să fie iubit şi îngrijit. Dar într-o zi soarta lui avea să se schimbe…

Prima dată când Marie-Eve a văzut motanul vagabond, totul s-a năruit în jurul său. Ea a decis să-l salveze, dar acest lucru s-a dovedit a fi mult mai greu decât se aştepta.

Marcel era mereu în alertă şi cu un instinct de supravieţuire foarte bine dezvoltat. Capturarea sa a necesitat mult efort şi răbdare şi a durat 3 săptămâni până când motanul flămând a căzut în capcană.

Marie-Eve a decis să-l ducă la un adăpost, dar toate locaţiile era deja suprapopulate. Deşi a costat-o timp şi bani, femeia sufletistă nu a ezitat nicio clipă să-l ducă pe Marcel la un veterinar pentru tratament şi un tuns binemeritat.

După acest episod, Marcel era gata să fie luat acasă.

Pentru prima dată în viaţa lui, adorabilul motan avea o casă şi un loc confortabil, sigur şi cald unde să doarmă.

Marie-Eve a primit mai târziu ajutorul de care avea nevoie din partea asociaţiei „Montreal Orphans Chatons”, care s-a oferit să aibă grijă de Marcel şi să-i plătească îngrijirile medicale pe care urma să le primească.

Marcel avea mai multe răni pe corp, inclusiv un abces mare pe obraz. În plus, urechile îi degeraseră la un moment dat, cel mai probabil din cauza iernilor grele pe care şi le petrecuse pe străzi.

„Marie-Eve l-a salvat exact la timp, pentru că nu mai putea supravieţui încă o iarnă pe străzi”, a spus Celine Crom din partea asociaţiei „Chatons Orphelins Montreal”.

A fost un moment destul de stresant pentru Marcel, care era nervos şi speriat la clinica veterinară.

Motanul ţinea întotdeauna capul în jos şi refuza orice contact vizual. Dar tot ce-i lipsea lui Marcel era puţin atenţie şi multă dragoste.

După ce Lily, o voluntară a asociaţiei, l-a luat pe Marcel la ea acasă pentru a avea grijă de el şi pentru a-i găsi o familie permanenta, adorabilul motan s-a metamorfozat rapid.

În doar 24 de ore, motanul timid care nici nu îndrăznea să ridice capul din podea, a devenit foarte afectuos, fiind aşezat în poala noii sale prietene şi torcând de fericire.

După câteva săptămâni, Marcel şi-a dezvăluit adevărata sa personalitate, arătând tuturor cât de dulce şi iubitor era.

În cele din urmă, doi ani mai târziu, Marcel a fost adoptat de o familie iubitoare.

Animalul cu aspect trist a devenit un motan vesel şi răsfăţat. Acum, Marcel este atât de fericit în noua sa casă şi asta datorită dragostei oamenilor care atunci când apare, poate face cu adevărat minuni!

Ţi-a plăcut acest articol?