Aceasta este povestea lui Luis Gustavo, un băiat din Brazilia care a trebuit să câştige bani încă din adolescenţă pentru a continua să trăiască în demnitate; la 15 ani şi-a pierdut tatăl după o lungă suferinţa, apoi a trăit sub tutela bunicului său patern, care şi el a murit.
Pentru a se putea susţine, Luis a avut multe slujbe: de la chelner la ambalator de pachete, de la asistent într-o farmacie la grădinar; totul pentru a câştiga banii care să-i asigure continuarea studiilor şi împlinirea celui mai mare vis: acela de a deveni medic!
Toate sumele de bani pe care Luis le-a economisit de-a lungul anilor i-au permis să-si susţină examenele pentru accede la facultatea de medicină, dar apoi a trebuit să renunţe la jumătatea drumului, deoarece taxele erau foarte mari si singur nu putea să facă faţă unei slujbe şi studiilor atât de solicitante.
În timp ce lucra ca grădinar în casa unchiului său, băiatul brazilian şi-a văzut viaţa schimbându-se pentru totdeauna: intrase al cincilea la Facultatea de Medicină a Universităţii din Palmas şi, din acest motiv, câştigase o bursă pentru a se muta lângă facultate şi a începe un nou capitol al vieţii sale.
Imagine: Luis Gustavo / InstagramLuis trebuia doar să găsească suficienţi bani pentru a putea plăti o chirie. Soluţia de la început nu a fost deloc bună: băiatul a început să vândă totul, practic şi-a demontat camera vânzând hainele, patul, telefonul mobil şi chiar cărţile, până când povestea lui Gustavo a ajuns la Shirley Costa.
Tânără, care provine dintr-o familie modestă şi care a crezut mai mult decât oricine în visele ei, a devenit de curând responsabilă pentru o linie de machiaj feminin şi l-a întâlnit pe Luis şi pe familia acestuia, fiind impresionată de situaţia precară a băiatului care câştigase bursa de studiu: Shirley a decis să-i plătească din propriul buzunar chiria pe un an întreg, iar lui Luis nu-i venea să creadă…
Această poveste este mărturia perfectă a modului în care parcursul unei persoane în viaţă o poate lua uneori pe căi neaşteptate şi că a lupta din greu pentru a-ţi realiza visul, în cele din urmă, duce întotdeauna la atingerea obiectivului mult dorit.
Sincere felicitări, Luis!
Ţi-a plăcut acest articol?