Locuitorii din cartierul Mussurunga 1 din comunitatea Salvador, Brazilia, au fost uimiţi când un bebeluş a fost găsit pe stradă, abandonat într-o cutie de carton cu un scutec pe el. Cutia fusese lăsată lângă un coş de gunoi şi bebeluşul nici măcar nu plângea când Cristiane de Jesus Silva, o trecătoare, a observat bietul prunc. Pentru o clipă Cristiane a crezut că micuţul nu mai respiră, dar când l-a îmbrăţişat şi a văzut că mişcă, nu a ezitat nicio secundă să îl ducă la cel mai apropiat spital.
Femeia şi-ar fi dorit să aibă grijă singură de bebeluş, dar regulile care se aplică în cazuri de genul acesta nu i-au permis acest lucru. Medicii au confirmat că micuţul nu ar mai fi rezistat mult în cutie şi în acele condiţii: faptul că trecătorii l-au observat este un adevărat miracol.
Ştim că micuţul se descurcă acum bine şi că odată externat, probabil va fi dus la un centru special de primire, sub protecţia statului. Dacă niciun membru al familiei sau tutore nu se prezintă, copilul va fi dat spre adopţie.
Ţi-a plăcut acest articol?