Din fericire, totul s-a schimbat când „Humane Society International – America Latină” şi „SENASA” şi-au unit eforturile pentru a-i salva şi elibera.
Când i-au scos din cuştile lor murdare şi supraaglomerate şi i-au ţinut cu grijă aproape de piept, a fost probabil prima dată când aceşti câini au simţit o atingere umană iubitoare.
Odată ce salvatorii i-au dus la adăpost, au deschis uşile cuştilor de transport şi i-au lăsat să alerge liberi pentru prima dată în viaţa lor.
Pudelii erau extaziaţi când s-au văzut fi în cele din urmă eliberaţi din mizeria în care au trăit, iar zâmbetele de pe feţele lor şi energia cu care dădeau din cozi au spus totul.
Pentru prima dată, au simţit iarba moale sub lăbuţe şi vântul le-a mângâiat blana.
Câinii vor fi în curând pregătiţi pentru adopţie, dar între timp vor primi cele mai bune îngrijiri. Când se vor recupera complet, salvatorii au promis că nu vor pregeta până când nu le vor găsi familiile potrivite care să-i iubească aşa cum merită.
Urmăriţi acţiunea de salvare şi primul moment de libertate în videoclipul de mai jos:
Ţi-a plăcut acest articol?