LiveBiz
Această şcoală a introdus ore de activităţi casnice: tinerii învaţă să calce, să spele şi să gătească

Această şcoală a introdus ore de activităţi casnice: tinerii învaţă să calce, să spele şi să gătească

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Această şcoală a introdus ore de activităţi casnice: tinerii învaţă să calce, să spele şi să gătească

Pe vremuri, generaţii şi generaţii de tineri au învăţat cum să facă ordine şi să-şi păstreze camerele curate atunci când erau chemaţi să efectueze serviciul militar. Astăzi, serviciul militar obligatoriu nu mai există şi foarte rar, mai ales în rândul bărbaţilor, aceştia mai ştiu să se ocupe de cele mai simple treburi casnice. Pentru a remedia aceste lucruri, un institut spaniol a lansat ideea de a include cursuri de activităţi casnice printre alte discipline şcolare.

imagine: Colegio Montecastelo

Institutul în cauză se numeşte Colegio Fomento Montecastelo şi este situat în Vigo, un oraş din nord-vestul Spaniei care face parte din provincia Pontevedra. În programa normală a fost adăugat un curs în care elevii învaţă cum să gătească, să calce şi să facă treburile casnice etc. În rolul profesorilor, pe lângă membrii corpului didactic, se află şi câţiva părinţi ai acestor elevi.

imagine: sheppard.af.mil

Noutatea a surprins pe toată lumea şi în acelaşi timp a stârnit un val de curiozitate. În ceea ce priveşte bucătăria, nimeni nu a avut motive să se plângă, dar pentru celelalte sarcini s-a simţit puţină reticenţă. În ciuda acestor mici obstacole incipiente, lecţiile au continuat cu succes, iar mulţi băieţi au descoperit că sunt buni şi talentaţi în a face anumite lucruri, din păcate încă considerate tipic feminine.

Părinţii confirmă aptitudinile dobândite de băieţi, care şi-au putut pune în practică abilităţile în timpul orelor de curs. Dincolo de o strategie inteligentă de marketing din partea şcolii, iniţiativa rămâne valoroasă şi utilă. Prin această metodă, tinerii pot învăţa noţiuni care le vor fi de folos ca adulţi, fie că ajung să trăiască singuri sau în cuplu.

imagine: nellis.af.mil

Un alt aspect important este acela de a transmite ideea că toată lumea din casă poate contribui şi că anumite sarcini nu sunt responsabilitatea exclusivă a femeilor. Având în vedere succesul experimentului, oficialii institutului au declarat că vor extinde accesul la cursuri, sperând să fie un exemplu şi pentru alte şcoli din ţară.

Ţi-a plăcut acest articol?