În timp ce familia se afla în vacanţă în Gran Canaria, Bella, fetiţa lor de 18 luni, a început să se simtă din ce în ce mai rău şi să îi cadă părul. Părinţii erau foarte îngânduraţi pentru că nu ştiau ce se întâmplă cu fiica lor iubită.
În ziua în care familia s-a întors acasă, Bella a fost dusă la Spitalul Addenbrooke din Cambridge pentru mai multe investigaţii. Acolo, medicii i-au făcut mai multe analize şi au descoperit ceva care i-a şocat pe cei doi părinţi!
Bella a fost internată la terapie intensivă şi o scanare RMN a arătat anormalităţi severe pe ambele părţi ale creierului. La puţin timp după aceea, fata a fost conectată la aparate pentru a supravieţui. Corpul ei era plin de tuburi şi sonde.
Vestea a căzut ca un trăsnet asupra familiei. Părinţilor li s-a spus atunci că Bella suferă de o tulburare genetică foarte rară numită deficit de biotinidază.
Doar 1 din 60.000 de persoane suferă de această boală. Cu durere în suflet, medicii i-au anunţat pe cei doi părinţi că fiica lor nu va supravieţui.
Francesca şi Lee trebuiau să ia cea mai dificilă decizie din viaţa lor: să-şi deconecteze fiică de la aparatele care o ţineau în viaţă, astfel încât ea să nu sufere mai mult sau să rămână într-o stare vegetativă.
Câţiva prieteni şi familia s-au adunat în camera de spital, pentru a-i spune adio fetiţei muribunde. Cuplul nu şi-a putut stăpâni lacrimile în timp ce îi ofereau o ultimă sărutare şi o ţineau de mână pentru ultima oară. Momentul a fost imortalizat şi a produs un val de emoţie în întreaga lume.
Dar, dintr-o dată s-a întâmplat ceva miraculos …
După doar treizeci de minute de la acest gest dureros, Francesca şi Lee Moore-Williams au avut parte de surpriza vieţii lor.
În ciuda deconectării de la aparatele care o ţineau în viaţă, starea micuţei a început să se îmbunătăţească, iar nivelul de oxigen a revenit la normal.
Ea a început să strige şi să-şi mişte mâinile şi picioarele, uimind pe toată lumea cu recuperarea sa miraculoasă. Bella pur şi simplu a refuzat să renunţe la viaţă!
Deşi toată lumea credea că va muri, soarta a avut alte planuri cu ea… După câteva săptămâni de tratament, fetiţa a început să se recupereze.
Cinci luni mai târziu, diferenţele sunt impresionante. Părul ei creşte, iar fetiţa alergă şi râde neîncetat. Lee şi Francesca spun că a fost un adevărat miracol şi că nicio altă veste nu putea fi mai fericită pentru aceştia!.
În ziua de azi, Bella este o fată absolut normală. Îşi iubeşte căluţul de culoare roz şi este foarte curioasă să descopere lumea din jurul ei.
Este minunat că acest copil şi familia sa au trecut cu bine peste cea mai grea încercare a vieţii lor!
Distribuiţi această poveste cu final fericit dacă şi voi credeţi în miracole!
Ţi-a plăcut acest articol?