Pe scurt: Pierderea unui animal de companie este o experienţă traumatizantă şi dureroasă, deoarece reprezintă plecarea unuia dintre cei mai buni prieteni.
Mulţi proprietari consideră că animalul de companie este o componentă importantă a familiei, la fel ca orice membru uman. Câinele, pisica (sau orice altă creatură iubită) îţi sunt alături în momentele cele mai grele. Nu există un mod mai bun de a însenina o zi mohorâtă decât să primeşti un pupic nevinovat de la câinele tău. Sau să auzi acel tors liniştitor în timp ce pisoiul îţi este alături.
Deţinerea unui animal nu ne dă drepturi depline asupra acestuia. Este o relaţie reciprocă de dragoste şi respect, care are emoţiile cele mai profunde la baza fundaţiei sale.
Dar nu toţi oamenii simt la fel. Este posibil ca unii oameni să nu aibă propriul animal de companie sau chiar să aibă animale de companie, dar cu toate acestea relaţia voastră cu ei să fie diferită. De aceea, este important să împărtăşiţi acest articol, pentru ca şi alţii să încerce să înţeleagă cum este să pierzi pe cineva pe care îl iubeşti atât de mult.
Dacă cineva pe care îl cunoaşteţi deplânge pierderea animalului iubit, iată câteva lucruri pe care ar fi bine să le aveţi în vedere pentru a-l ajuta pe parcursul acestui proces dureros:
Alegeţi-vă cu atenţie cuvintele.
Cuvintele pot răni. Deşi am fost învăţaţi că folosirea cuvintelor nu ne poate produce rău fizic, această presupunere este total falsă. Ceea ce spunem contează. Dacă un prieten sau persoana iubită a pierdut un animal de companie, fiţi conştienţi de ceea ce-i spuneţi.
Să-i spui unui om îndurerat că ar trebui să „treacă pur şi simplu peste asta” este cel mai rău lucru pe care îl poţi face. I-ai putea spune cuiva cu atâta uşurinţă să treacă peste asta dacă şi-ar pierde un membru al familiei?
Acceptaţi şi respectaţi legătura.
Multe familii cu animale de companie îşi includ copiii lor cu blană în activităţile zilnice. De exemplu, mulţi proprietari de animale de companie iau masa în timp ce câinele mănâncă. Există, de asemenea, o mulţime de proprietari de animale care îşi plimbă câinii de mai multe ori pe zi. Unii îi pot lua chiar în vacanţe sau excursii. A face anumite lucruri alături de animalul tău de companie îţi poate face ziua mult mai frumoasă. Când aceşti prieteni dragi dispar brusc, viaţa nu va mai fi niciodată la fel.
Când lucrurile obişnuite se schimbă, apare un adevărat gol în viaţa cuiva. Este bine să fiţi conştienţi de acest lucru. Întrebaţi dacă puteţi însoţi la o plimbare prietenul sau persoana iubită. Oferiţi-vă sprijinul în această perioadă grea. Fiţi acolo pentru ei fiindcă, în mod sigur, au mare nevoie.
În multe cazuri, oamenii presupun că este benefic să spună celor îndureraţi să meargă şi să adopte un alt animal de companie. Este o IDEE TERIBILĂ! Este sănătos să suferiţi şi este bine ca acest lucru să dureze cât este necesar pentru a se vindeca cât mai multe înainte de a lua în considerare adoptarea unui nou animal de companie. Respectaţi faptul că a existat o legătură profundă care nu poate fi înlocuită pur şi simplu.
Încercaţi să înţelegeţi durerea celuilalt.
A ţine doliu nu are limită de timp. Nu există reguli stricte. Respectaţi asta. Asiguraţi-vă că şi alţii pe care îi cunoaşteţi procedează la fel. Nimeni nu „poate trece” cu adevărat peste pierderea cuiva drag, dar timpul face lucrurile mai tolerabile.
Dacă cineva este în culmea durerii, încarcaţi să fiţi lângă el pentru a-l asculta. Poate vrea să vă povestească despre unele amintiri frumoase pe care le are. Este posibil să-şi dorească să vă arate fotografiile preferate. Fiţi receptivi şi trataţi totul cu răbdare.
Să fii amabil poate însemna parcurgerea unui drum lung şi îţi poate reaminti că fiecare experienţă este unică. Nu presupune că durerea prin care ai trecut la un moment dat este acelaşi cu a altcuiva. Nu aşa stau lucrurile.
Realitatea este că pierderea unui animal de companie este devastatoare. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face, ca un bun prieten, este să oferiţi un umăr pe care să plângă. Faceţi tot posibilul să ascultaţi şi amintiţi-vă că durerea nu este un proces unic pentru toată lumea – o experienţă neplăcută, dar care nu trebuie subestimată.
Ţi-a plăcut acest articol?