Prior a fost emoţionată şi în acelaşi timp îngrijorată pentru că-şi dorea să o ajute mai mult pe mama-pisică şi pe puii ei. A privit cu atenţie în jur, dar nu a văzut niciun pisoi şi a întrebat-o imediat pe felină unde sunt.
„Am început să vorbesc cu ea şi să-i spun să-mi arate pisoii, pentru că eram sigură că micuţii erau atât de drăguţi”, a scris Prior într-o postare pe Facebook.
A doua zi, Prior a ieşit în curte pentru a uda plantele şi a văzut pisica venind spre ea – şi de data aceasta nu era singură.
„Pisica a venit în fugă spre mine şi s-a gudurat de piciorul meu în timp ce am putut-o auzi cum toarce”, mărturiseşte Prior. „M-a condus spre magazie şi am văzut nişte ghemotoace de puf care mă priveau. S-a lăsat pe o parte şi a început să-i cheme ca să mi-i prezinte.”
Pisica-mamă avea deja încredere în Prior şi ştia că femeia va contribui la menţinerea familiei în siguranţă. Pisica a fost atât de mândră să-i arate cei cinci pisoi.
La început, micuţii au fost foarte speriaţi – până când mama lor le-a indicat că totul este în regulă şi, în cele din urmă, au îndrăznit să iasă şi să se întâlnească cu Prior.
„Unul dintre pisoi a fost mai curajos şi a venit la mine cu coada lui mică ridicată în aer şi mi-a permis să-l mângâi imediat”, a spus Prior. „În cele din urmă, după 10-15 minute, toţi au venit la mine şi m-au lăsat să-i ţin în braţe şi să-i mângâi”.
De îndată ce a întâlnit întreaga familie, Prior a ştiut că trebuie să-i ajute şi să le ofere căldura şi siguranţa casei sale. Nu a mai durat mult şi a făcut tot posibilul să le găsească câte o familie pentru toţi cei cinci pisoi, deoarece aceştia aveau vârsta suficientă pentru a fi adoptaţi – cât despre pisica-mamă, Prior a decis ca aceasta să rămână în grija ei.
Prior este atât de recunoscătoare că pisica a fost îndeajuns de curajoasă încât să-şi aducă familia la ea. De acum înainte, toate animalele vor avea cele mai bune case pentru totdeauna!
Ţi-a plăcut acest articol?