Incapabil să renunţe la viaţa de pe străzi, Antonio a reușit să îngrijească pisicile, acestea fiind fericite și bine hrănite. Vecinii care îl ştiau pe Antonio și pe pisicile lui și care îi aduceau zilnic mâncare – adesea trebuiau să-i reamintească lui Antonio că o parte din hrană era și pentru el, fiindcă bărbatul nu putea să nu împartă ceea ce primea cu prietenele sale.
„Dacă pisicile mele sunt hrănite, inima mea este împăcată”, le spunea el vecinilor.
În luna ianuarie, proprietarul unei afaceri locale şi-a dat seama că nu îl mai văzuse pe Antonio de câteva zile. Vremea din Chicago la început de an este destul de capricioasă, făcând dificilă supravieţuirea în aer liber. Îngrijorat, patronul a chemat autorităţile. El le-a cerut să-i efectueze lui Antonio o verificare a stării de sănătate, fiind preocupat de siguranţa omului fără adăpost în faţa temperaturilor scăzute.
Când ofiţerii de poliţie au sosit, aceştia au văzut că toate pisicile erau singure pe alee.
Dar când l-au găsit pe Antonio, acesta era deja îngheţat. S-a stabilit că moartea a fost provocată de hipotermie. Devastaţi de vestea îngrozitoare, vecinii şi-au reamintit de dragostea bărbatului pentru pisicile lui:
„Chiar şi atunci când frigul era cumplit, Antonio a ales să stea afară. Nu şi-ar fi părăsit niciodată pisicile. El a plecat din această lume înconjurat de prietenele pe care le iubea.” – a declarat Leona Sepulveda-Less pentru PEOPLE.
Cei care îl cunoscuseră, au ridicat rapid un altar în memoria bunătăţii lui Antonio şi a iubirii sale faţă de feline.
Ce modalitate mai bună de a-l omagia pe acest om, decât aceea de a-i ajuta prietenele? Însă cetăţenii nu s-au oprit aici. Ei au pus bazele unui adăpost şi unui program de îngrijire pentru cele peste 40 de pisici. Odată cu plecarea lui Antonio, felinele nu mai aveau pe nimeni care să le îngrijească.
Oamenii au lansat un program de strângere de fonduri creat pentru a acoperi costurile necesare unei îngrijiri permanente. S-au strâns peste 12.000 de dolari în doar câteva luni.
„Suntem aici pentru a avea grijă de ceea ce Antonio a preţuit cel mai mult când trăia. Pisicile”, a declarat un prieten.
Pisicile au fost dotate cu gard de protecţie, boluri de mâncare, dozatoare încălzite pentru apă şi chiar un sistem de supraveghere video pentru a fi monitorizate. Voluntarii se asigură că pisicile sunt hrănite şi în siguranţă, la fel cum ar fi procedat şi Antonio.
„Pentru mine, cea mai importantă parte a acestei poveşti este că a existat un om, care la exterior arăta ca şi cum nu ar fi avut nimic. Dar el era mai bogat decât majoritatea oamenilor. Va rămâne mereu în amintirea noastră.” – a declarat Cynthia Doepke pentru Herald Review
Distribuiţi acest articol cu prietenii şi familia.
Ţi-a plăcut acest articol?
