Bărbatul în cauză este angajat într-o companie şi este implicat în întocmirea fişelor de salariu. Întrucât plecarea în vacanţă urma să se întâmple la sfârşitul lunii, bărbatul a avut grijă să-şi anunţe şeful şi să pregătească un subordonat care să-l înlocuiască. Făcând acest lucru şi fiind convins că nu se poate întâmpla nimic care sa tulbure lucrurile, angajatul a plecat, dar, fiind un angajat sârguincios, i-a comunicat superiorului său că în destinaţia de vacanţă aleasă nu va avea telefonul mobil disponibil şi că va fi practic, de negăsit, sau cel puţin aşa credea el.
După cum a povestit el însuşi într-o postare lungă pe platforma Reddit, într-o zi se afla la pescuit cu copiii săi când a observat ceva neobişnuit. „Eram cu copiii mei şi deodată am văzut apropiindu-se o şalupă de poliţie” – a scris el „Nu mi-am făcut griji pentru că aveam permis de pescuit, dar oamenii legii s-au oprit chiar lângă noi şi m-au întrebat cum mă numesc. Au spus că se află acolo în numele companiei mele care trimisese deja şi un avion privat care urma să mă transporte pentru a rezolva o problemă.”
Protagonistul nostru nu s-a putut opune să nu-i lase pe cei dragi pentru câteva zile şi să se întoarcă la birou. Era o problemă pe care numai el o putea rezolva şi trebuia să întrunească o comisie în 2 zile, lucru care în mod normal ar fi durat o săptămână. Din fericire, după ce a rezolvat problema apărută, şeful său şi-a dat seama că i-a afectat vacanţa şi şi-a cerut scuze în fel şi chip. I-a asigurat transport înapoi la familia lui rămasă în concediu, oferindu-i în plus încă o săptămână liberă şi asigurându-l că un coleg va fi pregătit corespunzător pentru a evita situaţii precum cea prin care tocmai a trecut.
Cum v-aţi fi comportat în locul superiorului său: aţi fi procedat ca el sau aţi fi încercat să găsiţi o soluţie alternativă?
Ţi-a plăcut acest articol?