LiveBiz
Printr-un omagiu emoționant, pompierii îşi iau rămas bun de la câinele care a trăit 14 ani alături de ei

Printr-un omagiu emoționant, pompierii îşi iau rămas bun de la câinele care a trăit 14 ani alături de ei

LiveBiz » Animale » Printr-un omagiu emoționant, pompierii îşi iau rămas bun de la câinele care a trăit 14 ani alături de ei

Se poate întâmpla chiar şi atunci când ajung neaşteptat şi neplanificat în preajma noastră, câinii să reuşească să ne câştige inimile în moduri în care nu ne mai putem imagina viaţa fără ei.

Angajaţii Departamentului de Pompieri din Iquique, Chile, au trăit o astfel de experienţă. După paisprezece ani de convieţuire împreună şi multă dragoste, câinele negru a murit, iar pompierii i-au pregătit un rămas bun emoţionant pentru patrupedul lor iubit.

Potrivit informaţiilor furnizate de pompieri, câinele a început să locuiască cu ei pe când departamentul era situat în altă parte. „A sosit la prima noastră cazarmă şi, când ne-am mutat în locaţia actuală din Playa El Aguila, Negro a urcat în maşină şi a venit cu noi”, a spus căpitanul Jorge Tapia.

După moartea sa, câinele a primit onoruri, un priveghi şi o înmormântare demnă de un ofiţer de pompieri. „Negro a fost unul dintre noi, un membru al acestei familii… Un moment foarte trist, însoţit de multă durere; ne-am luat rămas bun într-o ceremonie emoţionantă pentru că ne-am despărţit de unul dintre apropiaţii noştri, care a fost, de asemenea, o parte importantă a acestui departament”, a spus căpitanul despre câinele Negro, care a adus multă bucurie tuturor pompierilor care au slujit acolo.

Câinele a primit, de asemenea, medalia „Pompierului onorific”. „La o şedinţă extraordinară de ofiţeri, i s-a acordat statutul de pompier onorific, care este cea mai înaltă distincţie pe care o primesc pompierii noştri când împlinesc 14 ani în compania noastră”, a spus căpitanul Jorge Tapia.

Negro a primit toate onorurile pe care un pompier adevărat le merită. După priveghiul, care a avut loc la cazarmă, sicriul cu trupul neînsufleţit al animalului a fost transportat de pompieri la locul unde urma să fie îngropat. Înmormântarea a avut loc seara, la marginea cazărmii. La faţa locului, oficialii au plantat un copac în memoria câinelui.

Ţi-a plăcut acest articol?