Acesta ar fi putut reprezenta sfârşitul bietului porc dacă un străin cu suflet mare nu ar fi decis să oprească şi să apeleze numărul unic de urgenţă. Până la sosirea poliţiei, câinii au fugit, însă porcul, în vârstă de aproximativ şase luni, sângera, fiind grav rănit.
Oamenii legii au oprit traficul pe ambele sensuri până la sosirea ofiţerilor de la Controlul Animalelor, care au transferat porcul într-un autovehicul. Apoi l-au dus la Orange County Animal Shelter.
Personalul adăpostului a făcut tot ceea ce a putut pentru a trata rănile porcului, dar resursele erau limitate pentru a veni în ajutorul unui animal atât de mare precum Toby. Drept urmare, reprezentanţii adăpostului i-au contactat pe Alesja şi Alex Daehnrich, care conduc Blind Spot Animal Sanctuary, cerându-le ajutorul.
Când Daehnrich a ajuns la adăpost, l-a găsit pe Toby întins pe o pătură într-un spaţiu destul de îngust. A dorit imediat să intre şi să-l vadă.
„În momentul în care Alex s-a aşezat lângă Toby… porcul şi-a pus capul uriaş pe piciorul acestuia”, povesteşte Alesja. Acela a fost momentul când Daehnrich şi-a dat seama că Toby este sortit să rămână în grija lor.
Dar, din păcate, nu l-au putut adopta imediat.
Conform legilor din Carolina de Nord, animalele de fermă care ajung în adăposturile publice trebuie să fie scoase la licitaţie şi oricine – inclusiv persoanele care doresc animalele în scopuri gastronomice – le pot cumpăra.
Cu toate acestea, voluntarii de la adăpost îşi doreau tot ce este mai bun pentru Toby, aşa că i-au sugerat lui Daehnrich să-l ducă pe Toby undeva unde să-i poată acorda de urgenţă asistenţa medicală de care avea nevoie.
Toby era plin de răni şi părea că are o fractură la unul dintre membre. Însă, în urma consultului ulterior, s-a ajuns la concluzia că piciorul era doar grav infectat.
„Am fost deosebit de preocupaţi de rănile sale şi de infecţia de la picior”, mărturiseşte Alesja. „Totul era oribil, rănile erau adânci şi foarte grave. Personalul adăpostului îl tratase cât s-a putut de bine.“
De asemenea, Alesja a observat că Toby fusese castrat şi avea un inel pe rât, ceea ce sugera că a fugit dintr-o fermă de porci.
„Probabil că a aparţinut cuiva care îl creştea pentru a-l sacrifica şi a-l transformat în mâncare”, a spus Alesja.
„Era evident că avea dureri mari, dar i-a permis veterinarului să-l examineze, să-i atingă picioarele, rănile şi să-i facă o injecţie”, a spus Alesja. „Veterinarul şi noi, la acea vreme, îi eram complet străini… [şi] nu avea habar ce se va întâmpla cu el, dar totuşi, s-a dovedit a fi deosebit de prietenos.”
I s-au administrat medicamente puternice în timp ce Daehnrich i-a monitorizat îndeaproape starea de sănătate – până când a început să se simtă mai bine.
„Rănile i se vindecă, inflamaţiile şi infecţia se retrag şi acum are un program zilnic”, mărturiseşte Alesja. „Când iese din adăpost, merge direct la o piscină pentru copii, care deşi este prea mică pentru el, Toby o adoră. Se aşază acolo cu fundul în afară şi noi îl udăm cu furtunul. De asemenea, este bucuros să meargă la iaz şi îl găsim adesea scăldându-se acolo.“
„Toby se comportă incredibil, mult mai bine decât ceilalţi purcei care se află în grija noastră”, spune Alesja. „El ne urmăreşte prin adăpost şi, în ciuda dimensiunilor sale, este foarte atent şi prietenos. Dacă ne oprim sau ne aşezăm, el vine lângă noi, cerându-ne să-l masăm pe burtă. Scoate sunete amuzante când îi strigăm pe nume ca şi cum ne-ar răspunde.”
Toby a stabilit o legătură impresionantă cu Alex.
„Într-una din zile, Toby era pe păşune când l-a văzut pe Alex apărând”, povesteşte Alesja. „A fost atât de bucuros şi a traversat păşunea atât de repede, încât nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă. A alergat spre Alex de parcă se cunoşteau de-o viaţă. Instantaneu mi-au dat lacrimile. “
„Se obişnuieşte încet cu restul animalelor şi se poate vedea cu ochiul liber cât de interesant îi pare totul”, a adăugat Alesja.
„A avut câteva neînţelegeri cu pisicile noastre, dar s-a împrietenit cu ceilalţi porci, inclusiv cu un purcel care a ajuns la noi după ce a căzut dintr-un camion. Abia aşteptăm să se simtă mai bine, astfel încât să poată avea propriul grup cu care să socializeze. “
În cele din urmă a venit şi ziua licitaţiei. Din cauza stării sale de sănătate, echipa de la Orange County Animal Shelter i-a permis lui Toby să rămână în adăpost în tot acest timp – şi, din fericire, nimeni nu s-a prezentat să-l cumpere pe Toby, cu excepţia lui Alex.
„I-am spus lui Toby că de acum este acasă”, a scris Alesja într-o postare pe Instagram. În momentul în care Toby a ajuns la adăpost, Alex a spus: “Acest biet animal nu pleacă nicăieri. El este acasă, aici, cu noi. Va putea în curând să se alăture lui Emma şi lui Baby (alţi porci din adăpost) şi conform obişnuinţei lor, să se bălăcească în iaz atât cât le doreşte inima.
Distribuiţi acest articol cu prietenii şi familia.
Ţi-a plăcut acest articol?