LiveBiz
Căţeluşul din adăpost poartă smoching în ziua cea mare când urma să fie adoptat, dar familia nu apare

Căţeluşul din adăpost poartă smoching în ziua cea mare când urma să fie adoptat, dar familia nu apare

LiveBiz » Animale » Căţeluşul din adăpost poartă smoching în ziua cea mare când urma să fie adoptat, dar familia nu apare

Mulţi câini stau la coadă pentru a fi adoptaţi, aşteptând o familie iubitoare. Când în cele din urmă a venit şi ziua cea mare pentru căţeluşul Vincente, în vârstă de 3 luni, cel mai potrivit a fost să fie îmbrăcat corespunzător pentru o asemenea ocazie.

Cu un smoching pe măsură, căţeluşul a aşteptat cu răbdare ca familia interesată de el să ajungă la adăpost pentru a-l adopta. Atât Vincente, cât şi Fundaţia ONG Rescátame au fost deosebit de entuziasmaţi de această ocazie, dar lucrurile nu au mers aşa cum era planificat.

Din păcate, familia adoptivă nu a mai apărut niciodată. După ce au semnat toată documentaţia, s-au răzgândit în ultimul moment, lăsându-l devastat pe bietul Vincente.

Chiar şi aşa, refuzând să irosească o ţinută bună, echipa adăpostului a făcut câteva poze cu căţeluşul cu aspect elegant şi le-au împărtăşit pe reţelele de socializare, profitând de povestea adoptării eşuate pentru a trage un semnal de alarmă şi a-i găsi o familie celui mic.

Reacţiile au fost impresionante şi postarea a devenit rapid virală. Mulţi l-au simpatizat pe Vincente, trimiţându-i urări de bine, iar unii chiar s-au oferit să-l adopte!

Cu toate acestea, la fel ca majoritatea adăposturilor, cel operat de Fundaţia Rescátame ia în serios fiecare cerere primită şi tratează cu prudenţă persoanele dornice de adopţie, recunoscând rigiditatea birocratică, dar totul este în interesul animalelor pentru a evita momentele mai puţin plăcute.

„Nu vrem să avem nici cea mai mică îndoială că cei blănoşi nu sunt pe mâini bune pentru tot restul vieţii”, a declarat un voluntar al adăpostului.

De asemenea, încurajează oamenii să-şi amintească că adoptarea unui câine este un angajament pe tot parcursul vieţii, nu o decizie pe care să o ia în glumă.

Din fericire, după multe căutări, Vicente şi-a găsit în cele din urmă o casă şi o nouă familie iubitoare care şi l-a dorit cu adevărat. Adăpostul a dat publicităţii un comunicat oficial în care se anunţă că puiul a fost deja adoptat:

„Mulţumim tuturor celor care şi-au arătat interesul – nu am fi crezut niciodată că povestea va ajunge atât de departe. Vrem să vă spunem că Vicente a fost deja adoptat de o familie frumoasă.”

Cu puţin noroc, toţi ceilalţi prieteni dragi ai lui Vicente din adăposturi pot avea acelaşi final fericit pe care cu siguranţă îl merită!

Ţi-a plăcut acest articol?