Maru este o femelă Bullmastiff în vârstă de un an care a fost vândută unui cuplu din Krasnoiarsk în urmă cu aproximativ şase luni. Nu a durat mult până când patrupeda să fie returnată crescătoriei de câini de unde provenea, sub pretextul că femeia care o adoptase era alergică.
S-a constatat că Maru avea cu totul alte planuri. În timp ce era transportată înapoi spre Novosibirsk, a reuşit să scape din trenul Transsiberian, folosindu-şi labele pentru a deschide o uşă de compartiment în timp ce trenul făcuse o scurtă oprire într-o haltă.
Potrivit ziarului The Siberian Times, proprietara crescătoriei, Alla Morozova, agrease cu tânărul cuplu ca Maru să fie plasată în tren pentru a se întoarce la ea.
Alla a explicat: „Nu renunţ la căţeluşii mei nici măcar după ce un câine este cumpărat; în contract este stipulat că proprietarii trebuie să mă informeze dacă nu mai au nevoie de un câine”.
După aproximativ 200 de kilometri, se pare că Maru s-a speriat şi a fugit din tren când acesta era oprit – în ciuda faptului că a avut un însoţitor care să o supravegheze şi care să se asigure că totul era în regulă în timpul călătoriei.
Alla a declarat: „A fost adusă de proprietari, apoi aceştia au dispărut undeva. Zgomotul trenului a speriat-o cumplit…”
După evadarea lui Maru, proprietarii căţeluşei au fost chemaţi şi li s-a cerut să ajute la căutarea ei. Aceştia au refuzat, iar Alla este convinsă că celor doi nu le pasă deloc de faptul că patrupeda lor a dispărut.
„Au trimis câinele cât mai departe şi au scăpat de o grijă”, spune proprietara crescătoriei.
În mod incredibil, două zile şi jumătate mai târziu Maru a fost în cele din urmă găsită în Krasnoiarsk; oraşul în care locuiesc foştii săi proprietari. Alla a spus că a fost extrem de norocoasă că nu a fost atacată de urşi sau lupi în timpul călătoriei, suspectând că a urmat calea ferată înapoi acasă.
După ce a parcurs cei 200 de km, pernuţele de pe labele ei aveau multiple răni şi mai avea o leziune în zona botului. Era epuizată, iar voluntarii care au găsit-o spun că avea lacrimi în ochi. Cu toate acestea, cei care ar fi trebuit să o primească cu braţele deschise au refuzat să o accepte înapoi.
Între timp, Maru a revenit la crescătoria din Novosibirsk, unde se recuperează din calvarul prin care a trecut.
Maru a dovedit că este o adevărată luptătoare! La urma urmei, după toate încercările pe care le-a înfruntat, merită din plin o familie iubitoare şi un cămin permanent – lucruri de care sperăm că va avea parte cât mai curând.
Ţi-a plăcut acest articol?