LiveBiz
Profesorul îl ţine pe fiul unei studente în braţe pentru a-i permite acesteia să urmărească mai bine lecţia

Profesorul îl ţine pe fiul unei studente în braţe pentru a-i permite acesteia să urmărească mai bine lecţia

LiveBiz » Poveşti de viaţă » Profesorul îl ţine pe fiul unei studente în braţe pentru a-i permite acesteia să urmărească mai bine lecţia

Există profesori care par să aibă o vocaţie specială pentru predare şi transmiterea cunoştinţelor. Un profesor bun nu este doar cel care se dovedeşte pregătit pentru profesia sa, ci şi cel care dă dovadă de mare empatie şi umanitate. Fotografiile care îl înfăţişează pe Julio Cruz, un profesor argentinian care este foarte atent la nevoile studenţilor săi, au devenit virale tocmai din acest motiv: bărbatul tine în braţe un copil adormit în timp ce continuă să predea. Băiatul este fiul uneia dintre tinerele sale studente care, chiar în acel moment, îi ascultă cu atenţie cuvintele. Gestul profesorului Cruz permite, de fiecare dată, tinerei studente să urmărească lecţia cu mai multă atenţie, în ciuda faptului că are un fiu mic de care să aibă grijă.

„O studentă frecventează cursurile împreună cu fiul ei şi profesorul Julio Cruz o ajută, ţinându-i bebeluşul în braţe în timpul orelor”, a scris utilizatorul Ariel Bahiano Figueroa pe Facebook, într-o postare care a devenit virală graţie fotografiilor deosebit de expresive.

Educaţia este cheia înfrângerii sărăciei şi oferă un viitor mai bun celor care termină o facultate. Profesorul Cruz ştie foarte bine acest lucru şi doreşte să facă totul pentru a se asigura că stundenţii săi reţin cât mai mult din lecţiile sale. De aceea, el se bucură să-l ţină în braţe pe fiul uneia dintre studentele sale în timpul cursului.

Julio Cruz este un profesor bine pregătit, care explică studenţilor săi noţiuni foarte precise, dar care este, de asemenea, şi un mare exemplu de umanitate. Profesorul este dispus să-i ajute pe ceilalţi fără să primească absolut nimic în schimb: asta îl face să fie mândria unităţii de învăţământ unde activează ca profesor.

Câţi profesori atât de dedicaţi predării aţi întâlnit de-a lungul vieţii?

Ţi-a plăcut acest articol?